Odată cu lansarea lui GeForce GTX 465, au apărut şi zvonuri, precum şi teste care demonstrau că placa poate fi transformată într-un GTX 470 printr-o simplă rescriere de BIOS. În fond, acest lucru nu este deloc surprinzător, din moment ce modelele păreau a fi identice. Desigur, toată lumea s-a entuziasmat la gândul că ar putea pune astfel mâna pe un GTX 470, plătind un preţ puţin peste al unui Radeon HD 5850. Din păcate, adevărul nu este atât de frumos pe cât pare. În realitate, cele mai multe implementări de GTX 465 disponibile pe piaţă nu sunt identice cu GTX 470, aşa cum s-a spus iniţial. De altfel, cea mai evidentă diferenţă constă în numărul de chip-uri de memorie RAM. Un GTX 465 autentic nu dispune de 10 chip-uri, ci numai de 8. Toate încercările de a transforma o astfel de placă în GTX 470 s-au soldat cu eşec.
Ar mai trebui menţionat că până la ora actuală, singura implementare de GTX 465 care este identică cu GTX 470 provine de la Point of View. De aceea, putem presupune că Point of View nu a avut produse disponibile pentru lansarea lui GeForce GTX 465 şi a ales soluţia de urgenţă: rescrierea BIOS-ului şi înlocuirea sticker-elor şi a ambalajelor unui lot de GeForce GTX 470. Desigur, există şi varianta ca Point of View să fi luat această măsură pentru a-şi promova brand-ul, la fel cum a procedat AMD cu procesoarele cu două şi trei nuclee. Indiferent care ar fi adevărul, important de reţinut este că transformarea lui GTX 465 în 470 nu poate fi generalizată şi deocamdată nici măcar extinsă la alte brand-uri. De asemenea, este foarte probabil ca această tehnică să poată fi aplicată numai pe primul lot de GTX 465 provenit de la Point of View. Cu alte cuvinte, cei care doresc un GTX 470 la preţ de GTX 465, ar face bine să se grăbească pentru a achiziţiona unul dintre exemplarele Point of View sosite în primul lot.
Se întrezăreşte însă o rază de lumină de la acelaşi producător care a adus şi deblocarea procesoarelor AMD pe plăcile de bază cu chipset-uri AMD din familia 8xx – ASUS. Desigur, utilitarul ASUS în discuţie nu deblochează decât unităţile de procesare shader ascunse şi nu transformă placa într-un GTX 470 , dar aduce un spor notabil de performanţă.
Leave a comment
Poti obtine un spor de performanta de aceiasi bani asteptand cateva saptamani pana se limpezesc apele si scad preturile 🙂
Asta e valabil pentru cei ce îşi permit să aştepte, nu şi pentru cei ce vor să cumpere un PC nou acum. 🙂
În plus, nu ştiu cât se vor ieftini dacă dolarul american îşi consideră nestingherit drumul ascendent pe care a pornit…
Salut Radu,
Cel mai probabil PoV a avut un stoc foarte mare de GTX470 ramase nevandute si a procedat la rebranding. E un lucru foarte bun pentru cumparatori as putea spune…
Banuiesc ca ai fost inspirat de articolul celor de la lab501, dar nu-l vad nicaieri mentionat.
http://lab501.ro/placi-video/cum-transformi-geforce-gtx-465-in-gtx-470
Numai bine,
Adrian Coman
Nu stiu de ce ai impresia ca nu ar exista si alte surse de informare in afara de lab501…
Nu, nu am fost inspirat de un articol, ci de încercările noastre eşuate de a debloca şi alte implementări de GTX 465.
În urma discuţiilor avute cu diverse persoane entuziasmate de perspectiva transformării lui GTX 465 în GTX 470, am considerat util să fac puţină lumină în această poveste, în speranţa că aş putea preveni confuzia.