AMD: înapoi în cărţi pe piaţa de portabile?

De ani bun de zile, oricine are suficienţi bani pentru a-şi cumpăra portabilul dorit ştie că acesta va avea un procesor Intel. Evenimentele din ultima perioadă par însă capabile să demoleze mitul „un laptop bun este construit folosind o platformă Intel”. Deşi am privit conceptul Vision destul de sceptic la început, se pare că acesta şi-a făcut treaba destul de bine şi a atras atenţia integratorilor de sisteme de calcul portabile. De altfel, chiar am văzut câteva laptop-uri cu AMD Vision care mi-au lăsat o impresie general favorabilă.
Mai apoi, lansarea Fusion s-a dovedit şi ea un pas în direcţia cea bună, integratorii arătându-se extrem de încântaţi de posibilitatea de a oferi diversitate în privinţa netbook-urilor. Desigur, Brazos nu este o platformă performantă, nu reprezintă tocmai o revelaţie în domeniul sistemelor de calcul portabile, dar mulţi sunt de părere că reprezintă exact ceea ce avea nevoie piaţa în acest moment.
După ce reprezentanţii companiei au afirmat cât se poate de clar şi în repetate rânduri că intenţionează să continue dezvoltarea pe această direcţie, AMD anunţă noi produse, destinate îndeosebi tot sistemelor de calcul portabile. Da, ştiu că mulţi aşteptaţi cu sufletul la gură veşti despre Bulldozer, dar se pare că utilizatorii de sisteme desktop performante mai au de aşteptat până la trei luni până să vadă primele procesoare bazate pe noua arhitectură AMD. Între timp, nu avem de ales şi ne delectăm cu informaţii despre Llano, noile procesoare pentru sisteme portabile, despre care sunt convins că aţi citit deja cam tot ce se putea citi până în acest moment.
Să vorbim însă despre o platformă mobilă, realizată pentru un segment de piaţă care studiază o serie de caracteristici ale produsului, precum design, construcţie, portabilitate, autonomie sau performanţă, mi se pare însă cam inutil. Desigur, avem o serie de specificaţii disponibile despre produse, dar relevanţa lor este minimă atât timp cât nu avem la îndemână un produs finit – un laptop – construit în jurul noii platforme.
Ce mi-a atras atenţia şi chiar mi-a ridicat colţul gurii într-un mic zâmbet a fost noua metodă aleasă de AMD pentru a-şi denumi noile produse. Ştim cu toţii despre parteneriatul Intel-BMW şi despre asemănările dintre denumirile procesoarelor Intel şi modelele bavareze. La fel de bine, pasionaţii de maşini sunt la curent şi cu rivalitatea aprinsă dintre BMW şi Audi, care se desfăşoară într-un mod mult mai evident în Statele Unite. În aceste condiţii, mai putem pretinde că denumirile A4, A6 şi A8 date de AMD noilor sale procesoare sunt simple coincidenţe? Nu cumva oare aceste denumiri încearcă să semnifice faptul că AMD a trecut de perioada în care încerca din răsputeri să ofere accesibilitate, iar acum atentează direct la coroană, adică exact la fel cum se întâmplă şi în cazul Audi-BMW?
Această idee interesantă mi-a încolţit în minte din momentul în care am văzut pentru prima dată schema de denumire aleasă de AMD şi nu poate decât să mă facă să privesc cu speranţă spre viitorul companiei pe piaţa de sisteme portabile. Până vom vedea şi vom testa însă primele laptop-uri cu Llano, nu putem decât să ne uităm la specificaţii, dar fără să putem estima valoarea noii platforme.
AMD promite însă că noile APU-uri vor consuma foarte puţină energie, prelungind astfel foarte mult durata bateriilor, până la 10.5 ore. Un alt aspect demn de menţionat este că soluţia grafică integrată de Llano va beneficia de până la 400 de unităţi de procesare, ceea ce ar trebui în teorie să fie suficient pentru segmentul multimedia, pentru editare şi procesare video, dar şi pentru rularea unor jocuri. Pe partea de procesare x86, vom avea fie două, fie patru nuclee, iar noile APU-uri vor integra şi versiunea 2.0 a tehnologiei Turbo Core, care permite creşterea frecvenţei de funcţionare în anumite condiţii de solicitare. Tot la capitolul informaţii utile, se mai încadrează prezenţa suportului pentru conţinut 3D, suportul pentru patru potruri USB 3.0, 10 porturi USB 2.0 şi două porturi USB 1.1 şi compatibilitatea SATA 6.0Gbps.

Join the Conversation

1 Comment

  1. Chiar daca performantele x86 nu sunt stralucite, nucleul de gpu isi face treaba. Din ce review-uri au aparut pana acum, se pare ca permite si o autonomie foarte buna. Depinde evident de pret, dar Llano e o platforma foarte interesanta si cred ca va avea destul de mult succes.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *