Dă-le putere şi vei vedea cine sunt

„Dacă vrei să testezi cu adevărat caracterul unui om, dă-i putere”, spunea Abraham Lincoln în secolul al XIX-lea. Şi cred că nu vă supăraţi dacă spun că mare dreptate avea, această afirmaţie fiind perfect valabilă şi în ziua de astăzi. Ba chiar sunt de părere că am putea să o extindem de la indivizi şi asupra corporaţiilor.
În ultima vreme, am impresia că pentru construirea unui PC, un utilizator trebuie să scoată tot mai mulţi bani din buzunar. Intel reprezintă probabil cel mai bun exemplu de producător care obişnuieşte să jupoaie utilizatorii atunci când lansează un nou produs. Aşa se face că există procesoare de PC care costă aproape cât un autoturism vechi, dar perfect funcţional. Probabil îmi veţi spune că face acest lucru pentru că poate, pentru că situaţia îi permite. Şi aveţi dreptate: Intel are putere pe această piaţă, aşa că poate proceda cum doreşte. Din anumite puncte de vedere şi NVIDIA pot fi acuzaţi de un comportament similar. Vă mai amintiţi de GeForce 8800? Dar de preţurile mari practicate pentru aceste modele multă vreme după lansare, perioadă în care AMD nu au putut veni cu nimic competitiv?
Ajungând la evenimente mai recente, trebuie să îi amintesc şi pe Seagate. Vorbim despre producătorul de harddisk-uri care pune preţurile mari pe seama inundaţiilor din Thailanda, dar în paralel are grijă să mărească dividendele acordate acţionarilor. Ştim cu toţii că cei mai afectaţi de inundaţii au fost Western Digital. Şi Seagate au avut de suferit, dar ceea ce fac ei acum nu se numeşte decât speculă, compania având o poziţie favorabilă pentru jupuirea utilizatorilor.
Cea mai recentă confirmare a citatului de mai sus au oferit-o însă AMD. Cei care au urmărit cu atenţie evoluţia pieţei de soluţii grafice ştiu că la fiecare lansare, AMD puneau accentul pe raportul performanţă/preţ şi pe îmbunătăţirea acestuia odată cu trecerea de la o generaţie la alta. Nu ştiu câţi dintre voi cunoaşteţi asta, dar fiecare companie are o misiune şi un set de valori ale corporaţiei, pe care se angajează să le respecte. Sunt ca un fel de principii în cazul indivizilor. Şi dacă ne uităm puţin în trecut, putem trage concluzia că AMD sunt o companie orientată după client, al cărei scop este, cel puţin în cazul plăcilor video, să ofere soluţii decente, pe care să şi le permită un număr cât mai mare de utilizatori, să ofere consumatorului final tot mai mult pentru aceiaşi bani. Şi de ce nu am fie crezut asta, în condiţiile în care performanţele au crescut de la o generaţie la alta şi preţurile de lansare au avut tendinţa de a se menţine? Dar, cum tot ce e frumos trebuie să se termine la un moment dat, şi direcţia după care evoluau soluţiile grafice AMD s-a schimbat.
Seria Radeon HD 6000 mi-a fost oarecum indiferentă; consumurile mari de energie şi temperaturile ridicate, la care s-a mai adăugat şi modificarea schemei de denumire a modelelor mi-au provocat o oarecare antipatie iniţială, care a fost apoi estompată de unele implementări ale partenerilor, dar şi de ieftinirile survenite rapid. A venit însă seria Radeon HD 7000, cu prima sa familie – Radeon HD 7900. Iniţial, am fost extrem de încântat şi aveam şi de ce: performante bune, potenţial de overclocking mare, consum de energie relativ redus, temperaturi de funcţionare mici şi nivel de zgomot nederanjant. Nu a trecut însă mult şi am aflat şi preţurile; în prezent, un HD 7970 costă în jur de 2500 Lei, iar un HD 7950 cam 1800 Lei. Nici Radeon HD 7770 nu este soluţia grafică pentru oricine, aşa cum speram să fie. Şi dacă ne gândim că vorbim de un produs ieftin de produs, este cu atât mai greu să înţelegem preţul său.
Problema este că AMD au lansat noile plăci video, iar concurenţa nu a ripostat încă în niciun fel. Practic, AMD deţin în acest moment o poziţie favorabilă pe piaţa plăcilor video, deţin o oarecare putere, iar aceasta i-a făcut să arate de ce sunt capabili. Atenţia acordată consumatorului final şi îmbunătăţirea raportului performanţă/preţ de la o generaţie la alta au dispărut atât din prezentări, cât şi în realitate. Iar AMD nu este acum decât un alt producător care încearcă să profite la maxim de avantajul pe care îl are şi să stoarcă de la noi cât mai mulţi bani.
Aşadar, ar trebui să fie clar pentru oricine că nu există companii bune sau companii rele. Există companii care sunt în dezavantaj şi drept urmare sunt nevoite să fie mai atente cu clienţii şi companii care deţin avantajul şi care profită de el cât pot. Acest lucru ar trebui să fie limpede pentru orice Fanboy, care are impresia că, indiferent ce s-ar întâmpla, producătorul său preferat va fi întotdeauna mai bun decât ceilalţi. Nu este vorba decât despre adaptarea politicii la situaţia din piaţă. Şi iată că o poziţie de avantaj, fie ea şi temporară, ne arată care sunt de fapt valorile companiilor care activează în ziua de astăzi în industria IT.