La „cafeaua de dimineață” de astăzi am menționat prognozele financiare Samsung iar acum încep sa apară și primele cifre pentru vânzările de terminale mobile.
Conform Strategy Analytics, în cursul primului trimestru al acestui an compania sud-coreeană a vândut 93,5 milioane de terminale mobile, detronându-și astfel rivalul Nokia după 14 ani de dominație continuă, care a reușit să vândă doar 82,7 milioane unități. La începutul acestui an, Samsung și-a anunțat intenția de a deveni în acest an cel mai mare producător de terminale mobile și se pare că, fie că i-am crezut fie că nu, această țintă poate fi atinsă.
Dintre acestea, 44,5 milioane au fost terminale inteligente, ceea ce înseamnă că Samsung a reușit să fure de la Apple și locul fruntaș în topul producătorilor de smartphone, aceștia din urmă anunțând acum câteva zile vânzarea a 35,1 milioane de terminale iPhone. Samsung a fost cât pe ce sa atingă acest loc la începutul anului, însă succesul iPhone 4S, în ciuda cârcotelilor de la lansare, i-a lăsat tot pe locul doi la o diferență de câteva sute de mii de unități.