Cafeaua de dimineață – 7 mai 2012

Problemele Nokia i-au făcut pe acționarii nemulțumiți să deschidă un proces în care acuză conducerea de managementul defectuos, compania afirmă că va riposta.
Media Center nu va mai fi inclus în Windows 8 ci va fi disponibil doar ca add-on suplimentar, evident contra cost.
Tot în domeniul multimedia, Windows 8 va include suport nativ pentru decodarea Dolby Digital Plus 5.1 și codare stereo Dolby însă licențierea se va face la nivelul producătorilor de PC-uri care vor oferi sistemul de operare în regim OEM, soarta pentru licențele retail retail fiind momentan necunoscută.
Optimus LTE abia a ajuns în Europa dar LG i-a anunțat deja succesorul, Optimus LTE 2 urmând să fie primul terminal mobil cu 2GB RAM. Acesta va fi lansat în Coreea de Sud în cursul acestei luni și va ajunge cândva, cumva, și în Europa.
Se pare că Apple experimentează pe furiș cu procesul de fabricație HKMG pe 32nm de la Samsung, unele tablete iPad 2 și AppleTV din generația a treia folosind astfel de chipuri care, față de versiunile standard pe 45nm, oferă o eficiență energetică vizibil superioară.
Cu puțin noroc, într-o bună zi vom avea poate baterii mai ieftine bazate pe experimentele făcute în cadrul Tokyo University of Science cu sodiu, o alternativă mult mai ieftină decât actualul litiu. Doar să nu le așteptați la anul pentru că momentan au doar 30 de cicluri complete de viață.
Asphalt 7 Heat, următorul joc din celebra serie de la Gameloft, a fost confirmat pe platformele Android și iOS.
Galaxy ne pregăteşte o implementare interesantă pentru GeForce GTX 670, care va ocupa un singur slot.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *