One X și EVO 4G LTE blocate pe teritoriul SUA, HTC se lovește iar de un patent Apple

Unele zile sunt mai proaste decât altele iar unele sunt de-a dreptul mizerabile încât nu merită nici măcar să cobori din pat. Iar pentru conducerea HTC ziua de astăzi a fost una dintre acelea din urmă.
Începând de astăzi, terminalele HTC One X (versiunea pentru AT&T) și HTC EVO 4G LTE nu mai pot intra pe teritoriul Statelor Unite în urmă verdictului dat acum aproape șase luni în urma căreia HTC a fost găsită vinovată de încălcarea unui patent Apple.
Povestea, pentru cei care nu o cunosc, este destul de curioasă. Procesul dintre cele două companii a început acum doi ani, americanii acuzându-i pe taiwanezi de încălcarea unui număr de 20 de patente, care a fost ulterior redus la zece. Înainte de verdictul final dat în decembrie, numărul acestora se reduse la doar cinci iar, în urma acestuia, la unul singur. Iar acesta era, conform HTC, mai puțin important decât părea.
Unicul patent rămas în picioare în cadrul procesului terminat la sfârșitul lui 2011 și cel pentru HTC are acum necazuri se referă la o modalitate de transformare a anumitor adrese sau șiruri de caractere în legături care pot fi deschise în cadrul unor aplicații asociate, cum ar fi numere de telefon, adrese Web sau coordonate geografice. Parte integrantă a sistemului de operare Android, această tehnologie este parțial acoperită de patentul Apple și nu doar HTC, ci și oricare alt producător de terminale mobile Android, poate fi vizat.
Conform declarațiilor HTC de la acea vreme, problema era deja procesată de companie și, până la data de 19 aprilie care fusese fixată atunci ca dată limită a perioadei de grație, aceasta ar fi urmat să fie rezolvată.
Ceea ce este curios este faptul că, în conformitate cu declarațiile US International Trade Commission făcute atunci, încălcările patentului Apple se aplică doar versiunilor 1.6, 2.1 și 2.2 ale sistemului de operare Android, versiunile 2.3 și superioare schimbând modul de lucru suficient de mult pentru a ieși din cadrul termenilor patentului. Pentru HTC aceasta ar fi însemnat doar actualizarea unor modele vechi de terminale însă noile One X și EVO 4G LTE nu ar fi trebuit să între sub incidența acelui verdict.
Între timp, cota acțiunilor HTC, care începuseră să prindă ceva culoare în obraji, a început iar să scadă.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *