Cafeaua de dimineață – 22 iunie 2012

După ce a primit aviz nefavorabil de trei ori în cursul lunii mai de la alte organisme europene, ACTA a primit un al patrulea refuz din partea International Trade Committee, ceea ce face ca votul final al Parlamentului European, care va avea loc la începutul lui iulie, să fie ușor de anticipat.
Următoarea iterație a platformei Android, versiunea 4.1 (Jelly Bean), va fi prezentată miercurea viitoare în cadrul Google I/O.
Google a patentat o tehnologie care permite triangulația și poziționarea geografică fără ajutorul GPS-ului folosind datele partajate peer-to-peer de către alte terminale din preajmă.
Lansat alaltăieri pe platforma iOS, Asphalt 7: Heat va ajunge în Google Play Store pe data de 25 iunie.
Conform unui raport VisionMobile, 57% din dezvoltatorii software pentru platformele mobile sunt interesați de Windows Phone, aproape o dublare a cotei interesului față de sondajul similar efectuat acum un an.
După ce a primit o actualizare majoră luna trecută, motorul de căutare Bing a primit o interfață nouă pentru secțiunea dedicată căutării de imagini, aceasta folosind o spațiere și scalare cu iz de Flickr și poziționarea mai bună a filtrelor pentru căutare.
Tastatura inteligentă SwiftKey a ajuns la versiunea 3.0 și este disponibilă în Google Play Store.
Lista malware-ului pentru spionaj industrial s-a îmbogățit cu ACAD/Medre.A, un vierme scriptat în Visual Basic care folosește AutoLISP pentru a fura toate documentele AutoCAD deschise pe mașina infectată.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *