
Aşa cum vă spuneam cu puţin timp în urmă, este un trimestru plin pentru NVIDIA, care completează în această perioadă segmentul de plăci video Mainstream cu soluţii bazate pe Kepler. Modelul GTX 660 Ti l-aţi văzut deja, aţi aflat de ce este în stare dar aţi ajuns probabil şi la concluzia că este peste bugetul de care dispuneţi. Nu trebuie să disperaţi însă, întrucât NVIDIA introduc astăzi un nou model – GeForce GTX 660.
Bazată pe chipset-ul GK106, noua soluţie dispune de 960 unităţi de procesare şi foloseşte o frecvenţă de 980MHz (sau 1033GHz prin GPU Boost) pentru nucleul grafic, în timp ce memoria video GDDR5 cu capacitatea de 2GB rulează la 6008MHz şi este accesată prin intermediul unei interfeţe pe 192bit.
La fel ca data trecută, partenerii NVIDIA au primit mână liberă să dezvolte propriile design-uri şi tot la fel ca data trecută, am pus mâna pe cea mai puternică versiune – implementarea ASUS DirectCU II TOP. Aceasta vine cu o frecvenţă de 1072MHz pentru nucleul grafic (sau 1137MHz prin GPU Boost), adică o creştere de circa 10% faţă de valoarea recomandată de NVIDIA. În plus, ASUS au mărit de această dată şi frecvenţa chip-urilor de memorie video, care sunt tactate la 6108MHz.

Fiind vorba despre o implementare DirectCU, soluţia de răcire este şi ea una specifică, aşa cum veţi vedea în continuare.



pe pagina 3 ai trecut “Radeon HD 7970” in loc de “GTX 660”
Ciupearca, ai dreptate. Am modificat.
cei de la Asus vin in ultima vreme cu niste preturi pe care eu le consider putin cam mari, pret ce tine de renumele Asus, dar eu sincer m-am cam saturat de renume si asa ca o sa incerc pe viitor Gigabyte sau alti producatori…vreau sa vad daca pretul placilor GTX 560 si GTX 560Ti va mai scadea odata cu intrarea pe piata a noilor GTX 660 si GTX 650…pai sa scada ca au prea tinut de preturi…