De obicei, orcii sunt băieţii răi. Inamicii de bază în orice RPG, în orice fantasy de sorginte medievală unde oamenii luptă contra unor ameninţări monstruoase. Dar cei de la Cyanide s-au gândit să întoarcă lucrurile pe dos şi să-i facă pe orci, alături de goblini, eroii pozitivi ai aventurii lor. O idee bună, cu mult potenţial, dacă ar fi avut parte de mai multă atenţie la elementele de gameplay. Altfel, Of Orcs and Men nu iese cu mult în evidenţă peste cel mai recent joc realizat de acelaşi studio, Games of Thrones.
Orcii, şi mai ales clanul Bloodjaw, sunt sub constanta ameninţare a regatului uman care nu vrea decât să-i transforme în sclavi şi să-i pună la muncă să construiască defensive. Alături de goblini, cele două rase “verzi” luptă cu îndârjire, însă soarta nu prea le e favorabilă, astfel că se pune la cale un plan disperat. Trimis să îndeplinească o misiune din care cel mai probabil nu se va mai întoarce este Arkhail, prototipul orcului violent, brutal, cu o forţă superioară oricărui om şi capabil să cadă într-o transă sângeroasă în timpul căreia loviturile sale devin şi mai puternice.
Ghid şi ajutor pentru Arkhail este un personaj la fel de surprinzător, goblinul Styx – singurul goblin care vorbeşte, este inteligent şi pe deasupra se poate strecura nevăzut şi neauzit cam peste tot, la nevoie fiind însă capabil şi de lupte directe. Cei doi nici că puteau fi mai diferiţi: Arkhail preferă să se lupte direct, să spargă capete şi să taie gâturi, în timp ce Styx vede primejdiile din jur ca obstacole bune de ocolit dacă vor să ajungă la capătul misiunii şi să o şi îndeplinească cu succes. Partea bună a poveştii sunt dialogurile dintre cele două personaje, construite exact pe antagonismul personalităţilor. Dacă ar fi după Arkhail, ar intra cu capul înainte şi ar sfârşi mort, în timp ce Styx îi dovedeşte că de multe ori vorba dulce mult aduce şi pot scăpa din situaţii dificile doar folosind opţiunile de dialog.
Chiar dacă nu există un mod cooperativ, cele două personaje pot fi controlate alternativ, în funcţie de necesităţile situaţiei. Arkhail este ideal să-l duci în melee în mijlocul inamicilor şi să-l pui să-şi rotească sabia, în timp ce Styx trage cu arbaleta de la distanţă sau, la nevoie, mânuieşte cu talent cuţite. Practic, avem de-a face cu balansul între două clase – warrior şi thief – ceea ce aduce varietate gameplay-ului, dar îi poate şi încurca pe jucătorii care nu sunt obişnuiţi cu asemenea pendulări.
Sistemul de luptă este cel care iese în evidenţă, fiind undeva la jumătate între bătăliile în timp real şi cele pe ture. Ai la dispoziţie trei meniuri rotative – atac, apărare, magie – din care poţi combina diverse acţiuni pe care personajele le execută apoi cuminţi, iar jucătorul stă şi se uită. Pentru a alege tactica poţi apăsa tasele corespunzătoare sau apeşi tasta Space şi acţiunea este foarte mult încetinită, timp în care îţi faci treaba. Nu e o pauză activă în sine, ci doar o modalitate comodă de a-ţi organiza strategia, păstrând în acelaşi timp un sentiment de urgenţă şi de pericol.
Ce-i drept, e un sistem bine gândit, dar o să-l urăşti sau o să-l iubeşti fără drept de apel. Personal n-am fost foarte încântată, semi-strategiile şi lipsa de control total nu prea intră în stilul meu de joc, dar alţi jucători ar putea găsi ceva deosebit aici. Evident, cele două personaje capătă experienţă din aceste lupte şi cresc în nivel, îmbunătăţindu-şi astfel mentionatele abilităţi. Chiar dacă ai câteva variaţii, ajungi rapid să foloseşti doar anumite combo-uri de atac, apărare şi magie care să-ti aducă succesul, astfel că nu prea ai motive să investeşti puncte (şi aşa puţine) pentru experimente.
Ca în orice RPG, găseşti şi arme şi armuri, dar loot-ul este extrem de rar şi afectează sistemul de comerţ. Din acest punct de vedere, a fost o idee proastă să poţi cumpăra ceva doar dacă şi ai ce vinde, ceea ce face oarecum inutilă ideea de bani; e mai bine să te asiguri că eroii au o viaţă bine dezvoltată decât să te bazezi că vei găsi vreo armură cu protecţie serioasă sau vreun coif, speranţele s-ar putea să-ţi fie cumplit înşelate.
Ca şi cum limitarea obiectelor nu era de ajuns, nici nivelurile nu sunt mai bine gândite. Exterioare sau interioare, hărţile sunt de fapt culoare presărate de lupte, cu ocazionale zone mai largi şi câteva fundături pe unde mai ai ocazia să îndeplineşti ceva misiuni secundare. Chiar şi aşa, obiectivul principal este inevitabil în capătul opus al hărţii, iar după 3-4 misiuni deja oftezi a plictis numai cât te uiţi la drumul pe care-l ai de parcurs. Tot la capitolul negativ intră şi AI-ul, limitat la a ataca fără vreo problemă, chiar şi atunci când un soldat dă peste cadavrul unei coechipier şi trece mai departe fără să clipească. Arcaşii doar trag, nu se chinuie să se ferească dacă vii în melee spre ei şi de multe ori poti să-l trimiţi pe Styx să omoare în linişte până ce ţi-ai decimat toţi oponenţii. Aceeaşi inconsistenţă se vede şi la nivel grafic, orcii fiind mult mai bine desenaţi decât oamenii ale căror figuri sunt aproape identice şi nu exprimă mare lucru.
Din păcate, Of Orcs and Men n-are nimic de-a face cu un RPG ca Dishonored sau Skyrim. Cyanide a încercat să schimbe ceva, atât la nivel narativ, cât şi în gameplay, dar poate ar fi fost mai bine să vândă ideea şi să lase pe alţii să o pună în practică. E foarte posibil să fi ieşit un joc mult mai bun.
Verdict: 7/10
Gen joc: Action RPG
Cerinţe recomandate de sistem: Core 2 Duo 2.0GHz, 2GB RAM, 512MB Video
Număr de jucători: 1
Preţ: 39.9E Producător: Cyanide; Publisher: Focus Home Interactive; Distribuitor: Steam