AMD mai storc nişte MHz şi Intel se plafonează

„Pe vremea mea”, microprocesoarele reprezentau de departe „buricul universului” industriei hardware. Procesorul era negreşit epicentrul oricărei schimbări majore de pe piaţa PC-urilor. Treptat, atenţia s-a mutat însă spre soluţiile grafice, care au evoluat enorm de la primele acceleratoare grafice introduse dezvoltate pe la începutul anilor ’80. În ultima vreme, utilizatorii manifestă însă tot mai puţin interes, atât pentru procesoare, cât şi pentru soluţii grafice. Şi utilizatorii nu sunt singurii, producătorii dând dovadă că se supun aceloraşi tendinţe şi rărind pasul lansărilor.
De la introducerea arhitecturii Intel Core 2 Duo, AMD manifestă o accentuată incapabilitate de a ţine pasul, atât în materie de performanţă, cât şi în materie de eficienţă energetică. Şi de parcă asta nu ar fi de ajuns, diferenţa dintre produsele celor 2 companii pare să se adâncească de la o generaţie la alta. Aşa se face că AMD au ajuns în ipostaza ingrată de a face exact ceea ce făceau Intel pe vremea lui Athlon 64: în absenţa unei arhitecturi mai eficiente, nu au de ales decât să mărească frecvenţa de funcţionare până la cote ridicol de mari. Aşa se face că cei 4.2GHz oferiţi de FX-8350 nu au fost de ajuns şi a luat naştere FX-9590, ce urcă până la 5GHz. Iniţial, nu am vrut să scriu nimic despre această creaţie AMD din simplul motiv că mi se pare neimportantă pentru utilizatorul de rând. Dar parcă nu puteam sta să privesc cum toată lumea se entuziasmează de cei 5GHz. Desigur, frecvenţa demonstrează că procesul de fabricaţie folosit pentru realizarea procesoarelor AMD nu este rău deloc, dar nevoia de a folosi o frecvenţă atât de ridicată demonstrează ineficienţa arhitecturii Piledriver. Producătorul nu a dezvăluit încă informaţii cu privire la TDP, dar umblă vorba prin sat că s-ar învârti în jurul valorii de 200W. Mă întreb aşadar retoric: acesta este răspunsul AMD la un Haswell cu TDP de 84W? Şi mai amuzant este că prin FX-9590, AMD nu fac altceva decât ce făceau şi Intel pe la începutul anilor 2000 cu arhitectura NetBurst. Numai că atunci rolurile erau inversate şi AMD erau cei care se amuzau copios. Şi dacă ar fi pentru prima dată când AMD iau măsuri pe care în trecut le criticau, poate că nu m-aş fi amuzat atât.
Şi poate că nu aş fi scris aceste rânduri dacă nu ar fi fost altceva care să mă deranjeze. După cum ştiţi, Intel au lansat pe la începutul acestei luni noua generaţie de APU-uri, ce poartă numele de cod Haswell. Aşa cum v-am arătat deja, necesitatea acestora, cel puţin în cazul sistemelor de calcul desktop, este nulă. Câteva optimizări şi o grafică integrată mai bună faţă de generaţia anterioară nu sunt de ajuns pentru a lansa un produs nou. Cel puţin nu în segmentul High End, unde un procesor costă 1500 Lei. În cazul sistemelor de calcul portabile, lucrurile stau altfel şi este o discuţie complet diferită. În cazul PC-urilor de birou, este evident că Intel s-au plafonat, reducând atât frecvenţa lansărilor, cât şi sporul de performanţă adus. Şi dacă stăm să ne gândim puţin, de ce nu s-ar plafona Intel? Interesul pentru PC-uri este în scădere, concurenţa dă tot mai mult dovadă de incapabilitatea sa de a ţine pasul şi în plus, există alte segmente unde este necesară o concentrare a atenţiei şi eforturilor depuse pentru dezvoltarea de noi produse.
Acestea fiind spuse, este tot mai evident că monotonia se instalează încet-încet în toate ramurile industriei PC-urilor clasice. Dar această incapabilitate de o parte şi plafonare de cealaltă nu sunt de bun augur pentru nimeni, oricât de amuzantă ni s-ar putea părea situaţia pe moment.