
Aşa cum bine ştim, piaţa PC-urilor în continuă declinul ce pare să se transforme încet-încet în rutină. Iar acest declin atrage după sine o scădere a interesului producătorilor de hardware pentru soluţiile pe care le creează. Aşa se face că industria soluţiilor grafice dedicate s-a transformat dintr-una extrem de dinamică într-un neobişnuit de monotonă. Şi tot din acest motiv, lansările de noi procesoare nu mai sunt ce erau odată, nu mai reuşesc să stârnească curiozitatea utilizatorilor cum o făceau pe vremuri şi sporul de performanţă de la o generaţie la alta este tot mai mic.
În aceste condiţii, ia naştere surprinderea mea legată de evoluţia piaţa plăcilor de bază. În ciuda monotoniei descrise, producătorii de plăci de bază continuă să se întreacă în furnizarea unor soluţii cât mai bune, se străduiesc să implementeze tehnologii cât mai multe şi componente cât mai de calitate pentru a obţine o cotă de piaţă cât mai bună. Vorbim practic despre un război al calităţii fără precedent pe această piaţă, din care utilizatorii au foarte mult de câştigat.
Am tot scris în ultima vreme despre ASUS şi ASRock. GIGABYTE consideră probabil că au o vizibilitate mai bună decât au nevoie, aşa că nu am mai pus mâna pe un produs de-al lor de ceva vreme. Dar un producător cu care am avut mult de a face în trecut şi despre care nu am scris mai nimic de când s-a lansat ITfiles.ro este MSI. Şi trebuie să recunosc că MSI mi-au atras atenţia de ceva timp cu seria MPOWER, dar până acum nu am avut ocazia să testez niciun model lansat sub această siglă. Asta până în urmă cu vreo 2 săptămâni când, pe nepusă masă (de fapt, masa era pusă şi servită, dar aşa este expresia) un curier mi-a pus în braţe un pachet ce conţinea modelul MSI Z87 MPOWER MAX. Vorbim practic despre unul dintre modelele High End create de MSI pentru procesoarele Intel Haswell, adică pe socket LGA 1150.

Cutia în care este livrată placa are dimensiuni surprinzător de mici, dar adoptă un design prevestitor pentru conţinutul său. Aparent simplă. partea frontală este dominată de sigla MPOWER, în timp ce partea din spate oferă câteva informaţii despre produs.
Trebuie totuşi subliniat că sigla frontală despre care am pomenit reprezintă de fapt un perete dublu, ce ascunde o fereastră de vizionare şi alte informaţii despre produs.

În interior, placa de bază este separată de accesorii prin utilizarea a 2 cutii separate pentru fiecare.

Trebuie să recunosc că am rămas impresionat de cât de generoasă este cutia cu accesorii, care pe lângă cablurile uzuale, ghidul de utilizare, discul cu drivere şi aplicaţii şi shield-ul pentru back panel mai conţine un ghid pentru utilizarea aplicaţiilor, un certificat de calitate, un semn pentru clanţa uşii, un adaptor WiFi+Bluetooth şi antenele de rigoare plus discul cu drivere şi aplicaţii, adaptoare pentru măsurarea tensiunilor de alimentare şi o siglă metalică Gaming G Series. La acestea se adaugă o certificare privind frecvenţa atinsă de un procesor Intel Core i7-4770K pe această placă de bază, precum şi rezultatele obţinute în câteva benchmark-uri. Conform informaţiilor furnizate de MSI, acest exemplar a rulat în laboratorul lor aplicaţia Prime95 timp de 24 ore cu procesorul tactat la o frecvenţă de 4.5GHz. Şi cum Z87 MPOWER MAX este o placă de bază din seria OC Certified, toate exemplarele comercializate vor fi însoţite de un astfel de document, atestând faptul că au fost testate manual în condiţii de overclocking înainte de a fi trimise spre vânzare.




Sunt pe calea sa-mi achizitionez acest model de placa de baza, am inteles din comentariu ca este ok mai ales in ceeace priveste patimasii jocurilor video, eu insa nu am acest hobiu asadar intentia mea este de a pune un procesor i7 4770k un 8 Gb ram si o voi folosii mai mult pentru codare – procesare video HD.
Sunt pe calea de a face o investitie buna lund in considerare motivul pentru care intentionez sa o achizitionez?…
Astept un raspuns din parte dvs.
Mihai, aşa cum am precizat şi în articol, Z87 MPOWER MAX mi s-a părut o soluţie echilibrată, cu o construcţie neobişnuit de reuşită pentru MSI. Acum, depinde ce pretenţii şi aşteptări ai tu de la o placă de bază. Am observat că te-ai orientat după un procesor i7-4770K, de unde trag concluzia că te interesează overclocking-ul. Iar dacă acesta este principalul aspect care te interesează, îţi recomand să arunci un ochi şi la seria ROG de la ASUS. MAXIMUS VI HERO, de exemplu, foloseşte acelaşi VRM de pe Extreme şi se comportă impecabil, dar stă ceva mai slab la dotări şi bundle decât MSI-ul de faţă.