Limitele reţelelor de socializare şi depăşirea lor

Facebook logoCu un număr tot mai mare de indivizi petrecându-şi tot mai mult timp în faţa ecranelor sistemelor de calcul, apariţia unor reţele de socializare era iminentă. Şi tot aşa se explică succesul Facebook, care ocupă tot mai mult din timpul utilizatorilor de PC. Practic, s-a ajuns la o adevărată isterie, un fel de lume paralelă în care dacă nu ai cont, nu exişti.
La fel ca orice companie din vremurile actuale, scopul Facebook este acela de a creşte, de a se dezvolta şi de a acapara cât mai mult din piaţă. Şi la fel ca în orice altă situaţie, asta nu se poate obţine decât prin crearea unor noi canale de distribuţie sau dezvoltarea celor disponibile. Numai că Facebook este un serviciu online, deci nu există decât un singur canal de distribuţie: Internetul. Şi aici apare marea problemă a companiei: zonele lumii cu o mare concentraţie de populaţie, dar fără acces la Internet. Vorbim deci de un potenţial neexploatat, dar mai ales de lipsa infrastructurii necesare exploatării lui.
Drept urmare, Facebook şi-au propus să se implice activ în dezvoltarea Internetului la nivel mondial şi să găsească mijloacele necesare pentru a-i îmbunătăţi penetrarea. Nu vorbim aici de acţiuni caritabile, de bani cheltuiţi pentru a oferi omenirii acces la informaţie ci de pură investiţie. Iar dacă se va concretiza vreodată ceva din planurile de acest gen, investiţia va fi una considerabilă. Introducerea accesului la Internet în zone izolate, cu un nivel de cultură şi educaţie discutabil, nu este tocmai o sarcină uşoară. Şi ca să ne convingem, putem arunca un ochi la cea mai nouă idee a celor de la Facebook în acest sens.
Întinderea de cabluri de-a lungul şi de-a latul lumii ar fi probabil soluţia cea mai trainică, dar într-o societate divizată apar o mulţime de factori potrivnici. De aceea, trebuie căutate soluţii alternative, precum plasarea unor sateliţi atmosferici la circa 20km înălţime deasupra unor astfel de regiuni, care să ofere conectivitate wireless la Internet. Aşa au luat naştere ultimele zvonuri, conform cărora Facebook ar urma să folosească 11 000 astfel de echipamente produse de Titan. Solara 60 – modelul în discuţie – are o anvergură de 50m, se alimentează cu energie solară şi poate sta în aer vreme de 5 ani.
Oricât de ştiinţifico-fantastică ar putea părea ideea celor de la Facebook, trebuie totuşi să ştiţi că nu este tocmai originală. Într-un proiect similar, Google s-au gândit să folosească baloane cu aer cald alimentate cu energie solară pentru a oferi acces la Internet populaţiei din zonele izolate ale planetei. Desigur, la mijloc sunt multe impedimente ce ţin de aprobări, spaţii aeriene şi rivalităţi dintre state. Este însă bine că astfel de proiecte există şi ar fi frumos sa vedem măcar o parte dintre ele realizându-se. Nu are nicio importanţă care sunt principalele scopuri ale Facebook şi Google dacă în final se obţine şi o mai bună informare a populaţiei.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *