Probabil sătui de atâtea add-on-uri pentru Sims, cei de la Maxis au început să-şi mai varieze puţin munca cu Darkspore, un titlu action-RPG, în mare parte online, ce va fi lansat în februarie 2011. După cum sugerează şi numele, inspiraţia vine parţial din Spore, unde jucătorul îşi putea crea şi dezvolta propriul animal pe care să-l ducă de la monocelulă la civilizaţie spaţială.
Astfel, jucătorii se vor lupta cu forţele mutante ale sporilor întunecaţi de-a lungul şi de-a latul galaxiei ăntr-o campanie single player normală, dar şi cu posibilitatea de joc cooperativ în patru. Nu va lipsi multiplyer-ul, iar învingerea mutanţilor se va baza pe colectarea unui arsenal de arme vii şi îmbunătăţirea lor cu mii de armuri şi bucăţi de corp, un fel de eroi genetici cu diverse abilităţi.
Jucătorul va avea la dispoziţie trei clase cu câte cinci tipuri de eroi, iar upgrade-urile vor fi practic nelimitate. Există şi o parte strategică, pentru că pe măsură ce acţiunea înaintează, jucătorul are la dispoziţie mai multe planete, mai mulţi inamici, astfel că trebuie să aleagă cu atenţie eroii şi combinaţiile lor de puteri pentru a salva galaxia.