Cafeaua de dimineaţă – 11 decembrie 2015

Intel ar putea prezenta procesoarele Broadwell-E la Computex, ocazie cu care am putea vedea primul procesor desktop prevăzut cu 10 nuclee şi tehnologie Hyper-Threading.
Despre viitoarele APU-uri AMD Bristol Ridge se ştie până în acest moment că vor folosi socket-ul AM4, vor oferi suport pentru memorii DDR4 şi DDR3, vor folosi până la 4 nuclee Excavator si vor avea un TDB de 45 sau 65W.
Anul 2016 va aduce cea de-a doua generaţie de HBM, dar se pare că astfel de chip-uri de memorie vor fi folosite numai pentru soluţiile grafice de top, căci restul modelelor se vor rezuma la GDDR5.
Pentru utilizatorii cu bugete reduse, EVGA au creat sursa de alimentare 700B, cu o putere de 700W, certificare 80 Plus Bronze, design single rail, la un preţ de achiziţie recomandat de 50USD.
Synology DiskStation DS216 este un NAS cu 2 bay-uri, echipat cu procesor dual-core la 1.3 GHz, 512MB memorie RAM.
Samsung ar putea începe cât de curând producţia de masă pentru ecranele OLED transparente, iar primii clienţi ar putea fi comercianţi de seamă din America de Nord, care le vor folosi pentru prezentarea de produse.
În campania de precomenzi, dispozitivele Oculus Rift vor fi livrate împreună cu simulatorul VR EVE: Valkyrie.
Lumea Grand Theft Auto Online va fi extinsă prin introducerea pack-ului Executives and Other Criminals, ce include noi apartamente şi case în Vinewood Hills, plus un Super Yacht pentru organizarea de petreceri sau coordonarea operţiunilor.
CD Projekt RED au prezentat primele imagini din expansion-ul Blood and Wine dezvoltat pentru jocul The Witcher 3, ce ar trebui să se lanseze în prima jumătate a anului viitor.
Noul mini PC ZOTAC Zbox MI551 este echipat cu un procesor Intel Core i5-6400T, permite instalarea a până la 16GB memorie RAM DDR3L şi a unui SSD M.2 sau SATA de 2.5″ şi beneficiază de interfaţă Wi-Fi 802.11ac.
Deşi iPhone 7 va folosi tehnologie Qualcomm, se pare că Apple au decis să apeleze la Intel pentru modemul pe care îl va folosi viitorul iPhone C.
Noi randări CAD apărute în online par să ilustreze viitorul Galaxy S7 Plus, ce seamănă izbitor cu Galaxy S6.
Randările cu viitorul Xiaomi Mi 5 indică prezenţa unui buton Home implementat hardware şi a unui conector USB Tip-C.
Echipat cu procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 617 şi 2GB memorie RAM, proiectul Kenzo ar putea fi numele de cod pentru viitorul Xiaomi Redmi 3.
LG G5 ar putea folosi procesorul Snapdragon 820 şi o cameră dorsală de 21MP, alături de un ecran QHD de 5.6″.
Microsoft vor introduce actualizări în acelaşi timp pentru Windows 10 şi Windows 10 Mobile.
Microsoft au o actualizare software pentru Band 2, ce introduce noi funcţii, precum control pentru redarea de muzică sau o funcţie “What’s New”.
Pe fondul unei pieţe a smartphone-urilor ce se apropie de saturaţie şi unde oricum nu au înregistrat reuşite notabile, Mozilla decid să abandoneze proiectul Firefox OS şi îşi îndreaptă atenţia în direcţia Internet of Things (IoT), despre care consideră că va fi “the next big thing”.
În luna noiembrie, TSMC au înregistrat venituri de 1.93 miliarde USD, ceea ce reprezintă o scădere de 22.4% faţă de octombrie şi de 12.2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cu venituri de 262.27 milioane USD, MSI au încheiat luna noiembrie cu o creştere de 9.88% faţă de octombrie şi de 14.65% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Autorităţile din Taiwan au descoperit că o serie de producători precum Chemi-Con, Rubycon, Elna, Nichicon, NEC sau Sanyo au manipulat artificial preţurile condensatorilor şi au aplicat amenzi în consecinţă.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *