După o perioadă cam lungă Alpha, Mozilla a lansat prima versiune beta a browser-ului Firefox 4 pentru platformele Android şi Maemo. Cu un kit de instalare care poarta încă numele Fennec, Firefox 4 for Android este prima tentativa serioasă Mozilla de a prezenta utilizatorilor modul în care compania vede navigaţia Web mobilă. Dar să vedem despre ce este vorba…
Primul contact, instalarea, va fi destul de neplăcut – aplicaţia va ocupa nu mai puţin de 44 MB. Este drept că există suport A2SD pentru mutarea pe card, însă cei care deţin telefoane cu o stocare internă mică vor trebui să se descurce dezinstalând unele aplicaţii până la etapa mutării pe card. Această problemă este recunoscută de Mozilla şi este pe lista promisiunilor de remediere. Până atunci însă, avem o problemă. Browser-ul necesită Android 2.0 sau superior.
Firefox 4 beta 1 requires around 40 MB of internal storage. We have plans to reduce this to 20 MB or less. Like all Android NDK apps, Firefox must copy its native libraries out of the APK file before loading them, so they end up installed twice. We have plans to work around this problem and reduce the installation size (bug 588607).
Cel mai interesant aspect, pentru cei care nu au intrat încă în contact cu versiunile Alpha, este interfaţa. În locul clasicului mediu cu o bară de adrese fixă şi eventuale butoane afişate în partea inferioară, Firefox 4 for Android este practic un cadrul în care conținutul şi elementele de control ale browser-ului partajează acelaşi spațiu, derularea ecranului deplasând şi restul butoanelor şi câmpurilor browser-ului. În partea stângă se află o bară verticală care oferă acces rapid la crearea unui tab nou, închiderea unui existent sau saltul între acestea, o metodă mai elegantă decât cea a ferestrelor browser-ului nativ Android. În partea opusă se află butoanele de navigaţie Back şi Forward, meniul de opţiuni (care nu poate fi apelat de butonul Menu, aşa cum ar trebui să fie cazul unei aplicații Android cuviincioase) şi sistem-ul de bookmark-uri. Bara de adrese superioară oferă şi funcţia de căutare, neexistând însă decât un buton Search, validarea URL-ului necesitând apăsarea tastei Enter de pe tastatura virtuală sau fizică. Cu toate acestea, butonul Meniu va permite accesarea rapida a barei de adrese şi căutare indiferent, care aduce cu ea şi funcţia de căutare in pagină şi afişarea stării certificatelor SSL. Pentru o precizie bună a spaţierii conţinutului util, necesară atunci când practic nu ai o interfaţă standard, barele laterale verticale vor face snap la spațiul fizic al ecranului.



Din punct de vedere al ergonomie, Firefox 4 for Android oferă cam ceea ce un utilizator s-ar aştepta – pinch pentru zoom, double tap pentru mărire şi micşorare şi suport pentru accelerometru. Din păcate, deşi îi voi acorda circumstanţe atenuante pentru că vorbim de o versiune beta, nu toate decurg cum trebuie. Dacă pinch to zoom merge corect, acțiunea double tap pare a nu avea nici o logică – deşi aceasta executa, într-adevăr, o mărire a conținutului în punctul indicat, nivelul de zoom este prea mic pentru a deveni lizibil şi nici nu este suficient de inteligent pentru a ţine cont de conținut, aşa cum m-am obişnuit din partea browser-ului nativ. În plus, în cadrul site-urilor cu layout mobil fix, cum ar fi realitatea.mobi, pinch to zoom nu functionează. Alte aspecte negative neplăcute ar fi calitatea scăzută a randării textului de dimensiuni mici şi re-randarea lentă ulterioară în cazul unei măriri.



Firefox 4 for Android include Firefox Sync, ceea ce va permite utilizatorilor sincronizarea facilă între browser-ul sau browser-ele desktop utilizate şi varianta mobilă a lor. Opțiunile aplicaţiei sunt destul de sărace, acestea oferind doar posibilitatea controlării JavaScript şi a descărcării şi afişării imaginilor, reținerea fişierelor cookie şi a opţiunilor şi ştergerea rapida a datelor private. Cel mai interesant aspect este suportul pentru extensii, cel care a ridicat de altfel pe val browser-ul Firefox, ceea ce va permite utilizatorului particularizarea după poftă și necesităţi. Din păcate, la ora actuala, suportul pentru plug-in-uri nu include şi Adobe Flash, Firefox 4 for Android fiind astfel puţin cam rămas în urmă.



Din punct de vedere tehnologic, Firefox 4 for Android este la înălţime. Suportul CSS este foarte bun iar în ACID 3 a fost obținută o notă mai ridicată decât a altor browsere desktop curente, cum ar fi Internet Explorer 8. Perfomanţa în Futuremark Peacekkeper este în aceeaşi zonă cu cea a browser-ului nativ Android 2.1 (268, respectiv 284 puncte), fiind însă depăşit net de browser-ul din Android 2.2, care a atins un scor de 421 de puncte. Trebuie să ne amintit totuşi că este vorba de un produs Beta, pe seama acestui stadiu putând fi puse şi unele probleme de randare sau de scădere a performanței, în ciuda tehnologiilor Electrolysis şi Layers care permite separarea interfeţei de conţinut pentru a oferi un răspuns bun al interfeţei indiferent de consumul de procesor al paginilor Web efective încărcate sau în curs de încărcare.



Chiar dacă nu este nici un maestru al vitezei, Firefox 4 for Android este un produs care merita urmărit. Suportul pentru extensii, interfaţă ergonomică şi sincronizarea cu alte sesiuni de Firefox sunt opţiuni care sunt foarte interesante.