Gran Turismo 5 Review

După cum bine cred că ştiţi, PC-ul are dinozaurii lui celebri, în frunte cu Duke Nukem Forever, care se chinuie să apară de peste 10 ani. La fel, şi consolele intră în această pungă, Gran Turismo 5 ţinându-şi fanii în aşteptare aproape 6 ani. Obsesia perfecţiunii dezvoltată de Kazunori Yamauchi şi Polyphony Digital, studioul producător, i-au adus probabil într-un punct unde, cum se spune, nu mai vedeau pădurea din cauza copacilor. Ca să mai aline suferinţa fanilor, au scos un GT 5 Prologue, apreciat de comunitate, dar acum jocul complet reuşeşte să fie doar bun, nu diamantul pe care îl aştepta toată lumea.

Recomandarea de aur este să instalaţi jocul. Durează cam o oră pentru 8GB, dar mai bine aştepţi o singură dată decât să caşti apoi la timpii de încărcare oribili, mai ales că meniurile, cursele şi opţiunile sunt numeroase şi trebuie să schimbi foarte des ecranele. Mai departe însă, veteranii nu vor vedea nimic neobişnuit, pe când nou-veniţii se vor scărpina ccomplet nedumeriţi în vârful capului: ce naiba e cu toata aglomeraţia asta de poze (adică meniuri)? Probabil spaţiile goale pe un ecran de televizor sunt o fobie japoneză, pentru că orice colţ este folosit la maximum. Iar din primul meniu dai în altele şi tot aşa, astfel ca s-ar putea să dureze ceva până te prinzi de toate opţiunile şi plasarea lor.

Mai departe însă, GT 5 vine cu un impresionant număr de 1041 de maşini, împărţite pe clase, de la vechituri uzate (cam singurele opţiuni la început) până la modelele de top şi de lux pe care le visează orice pasionat de maşini. După o lungă pauză de alegere, prima maşină, exact ca la un adolescent care s-a dus cu tăticul la dealear-ul de second-hand, am pus mâna pe o Honda CRX (dintre numeroase alte Toyote, Nissan-uri şi Mazde, Renault-uri de pe vremurile noastre comuniste, Citroen-uri dărâmate etc.) cu detalii tehnice decente şi handling acceptabil. Evident, fiind prima dragoste, există multe şanse să nu te desparţi de ea prea curând şi să o umpli de tot felul de îmbunătăţiri şi credeţi-mă că nu sunt puţine. Din acest punct de vedere, se poate spune că GT 5 adună toate magazinele de componente şi show-room-urile din lume, poate doar cârcotaşul cârcotaşilor să fie nemulţumit că n-a găsit un surub de 16.
Cea mai mare parte din timp “se pierde” în modul carieră, A-spec Events la început cretin de uşoare, dar care urcă dificultatea dacă ai răbdare. Multă răbdare. Nou-introduse sunt evenimentele de clasă B, unde de fapt nici măcar nu conduci, ci îţi formezi o echipă pe care o îndrumi spre victorie. Cursele pot fi privite din diverse unghiuri, dar numărul de comenzi este limitat, astfel că ajungi rapid să urli ca la fotbal: “depăşeşte-l, băh, pe idiotul ăla!”

La capătul opus se află Special Events, o serie de curse speciale ce se deblochează treptat, cu maşini extrem de diferite de modul carieră, de acum o banalitate pentru orice joc de curse. Prima specialitate de care te loveşti sunt nişte curse de karting, de care iniţial am râs: ce poate fi aşa de greu? Ei bine, chiar e greu, pentru că maşinuţele respective, cu o putere a motorului de ajuns de mare, se comportă complet diferit de vehiculele normale. Controlul este mult mai fin, sucirile bruşte ale volanului te trimit în decor sau te întorc în direcţia greşită, astfel că e destul de provocator să obţii aurul pe toate circuitele. Cursele NASCAR te învaţă cum să faci slip streaming (mărirea vitezei rămânând în curentul de aer al maşinii din faţă) şi să controlezi maşini de raliu; desigur, trebuie să suporţi şi un Jeff Gordon modelat urât de tot, fără lip sync sau pretenţii de detaliu grafic. Pe de altă parte, circuitul celor de la Top Ger îţi stă la dispoziţie, la fel şi Rally Racing, unde cursele se desfăşoară sub îndrumarea lui Sebastian Loeb pe diverse tipuri de teren şi condiţii meteorologice vitrege.