Componenţa hardware a unui laptop nu este singura importantă atunci când ne referim la configuraţie. Desigur, procesorul, interfaţa grafică sau memoria RAM sunt extrem de importante pentru a putea estima performanţele produsului. Pentru ca experienţa obţinută să fie optimă producătorul trebuie să acorde o atenţie deosebită şi dotărilor. Conectorii şi amplasarea lor joacă din acest motiv un rol foarte important.




ASUS N61JV dispune de trei conectori USB, unul fiind generaţie 3.0. Aşa cum se poate observa şi în imagini, ei sunt amplasaţi dispersat. Deşi această amplasare are avantajul de a nu bloca niciun port în cazul utilizării unor drive-uri cu dimensiuni mai mari, ea are şi un dezavantaj. În cazul în care utilizatorul foloseşte un dispozitiv ce necesită conectarea la două porturi USB pentru obţinerea unei alimentări cu energie suficiente, el ar putea întâmpina dificultăţi deoarece conectorii USB cu care este prevăzut N61JV sunt destul de distanţaţi şi cablul USB ramificat s-ar putea dovedi insuficient de lung.
Laptop-ul se mai laudă cu un conector eSATA, un slot de expansiune ExpressCard/34, un cititor de carduri, conectori audio pentru microfon şi căşti, un conector D-Sub şi unul HDMI şi un switch ce permite activarea şi dezactivarea celor două interfeţe radio.
Aşa cum menţionam mai devreme, partea inferioară a laptop-ului este prevăzută cu două capace fixate cu şuruburi. Acestea permit accesul uşor la cele mai des înlocuite componente dintr-un laptop – memorie RAM şi harddisk. Se observă însă că ASUS oferă prin acestea acces şi la procesor, chipset, interfeţe radio şi cooler.

Am mai observat utilizarea a două module produse de companii diferite – Hynix şi Kingston – ce folosesc standarde de frecvenţă diferite: PC3-8500S şi PC3-10600S.
Leave a comment
Ugh, pret? Macar unul recomandat?
Iar unitatea combo Blu-Ray mi se pare o alegere chiar ok, nu neaprat privita ca un “din pacate… numai un Combo”.
Din păcate, exact configuraţia respectivă nu s-a gândit nimeni să o importe încă. Cea mai apropiată configuraţie disponibilă în România momentan pentru N61JV se găseşte la PCGARAGE pentru 3536 Lei.
CEL comercializează aceeaşi configuraţie pentru 3401 Lei, dar fără sistem de operare.
Conform ASUS România, preţul recomandat pentru configuraţia testată de mine este de circa 3900 Lei.
Este “din păcate” deoarece sunt deja ani de când tot aşteptăm inscriptoare Blu-ray la nişte preţuri decente, şi ar fi fost interesant să avem aşa ceva pe un laptop. Altfel, este ok şi un Combo.
În privinţa preţului, momentan nu am nicio informaţie în acest sens, însă revin imediat cum aflu ceva.
O prostie de laptop sa zic asa.L’am cumparat de nou,iar dupa o saptamana a murit.Are chipsetul video nvidia,exact cele mai des probleme intalnite la nvidia.Porneste dar nu se vede… !L’am dus in service si nu se mai poate face nimic,iar pe net nu gasesc placa de baza pentru el,decat modelul cu ram DDR2,iar mie imi trebuie cu DDR3.