ASUS R9290-DC2OC-4GD5 pune accentul pe silenţiozitate

Prev1 of 10
Use your ← → (arrow) keys to browse


Încă de la introducerea chip-urilor grafice AMD Hawaii, m-am arătat oarecum impresionat de abilitatea producătorului de a oferi o putere de procesare uriaşă folosindu-se de o arhitectură veche. Tot atunci atrăgeam atenţia şi asupra ineficienţei energetice de care dă dovadă arhitectura GCN raportat la vremurile pe care le trăim. Iar această ineficienţă se traduce prin consum ridicat de energie, temperaturi de funcţionare foarte mari, zgomot puternic şi potenţial de overclocking redus şi uneori chiar un comportament mai slab decât preconizat.
De o parte din aceste probleme se face vinovată implementarea standard neinspirată propusă de AMD. Din fericire, implementările non-standard sunt mai bine gândite şi elimină unele neplăceri precum zgomotul, temperaturile foarte mari şi nedoritul throttling. Dedicată silenţiozităţii şi temperaturilor scăzute, un astfel de exemplu este versiunea DirectCU creată de ASUS.
ASUS R9290-DC2OC-4GD5 - specificatii
Aşa cum se poate observa, producătorul a decis să mărească frecvenţele de funcţionare – de la 947 la 1000MHz pentru nucleul grafic şi de la 5 la 5.4GHz pentru memoria video GDDR5 cu capacitatea de 4GB.

Prev1 of 10
Use your ← → (arrow) keys to browse

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *