ASUS ROG îşi extinde influenţa în direcţia FM2+ prin CROSSBLADE RANGER

Prev1 of 5
Use your ← → (arrow) keys to browse

ASUS CROSSBLADE RANGER - intro

Cam acum 7 ani, pe când plăcile video constituiau cea mai dinamică piaţă din toată industria IT Consumer şi pe când producătorii încă se luptau în preţuri, AMD jucau la sigur o carte ce părea de maximă importanţă la momentul respectiv: integrarea GPU-ului în CPU. Îmi amintesc şi acum entuziasmul cu care oficialii companiei de atunci propovăduiau eliminarea segmentului Entry Level de pe piaţa plăcilor video şi dezvoltarea unor procesoare cu soluţii grafice integrate suficient de rapide pentru a putea rula chiar şi jocuri. Numai că primele procesoare cu grafică integrată şi-au făcut apariţia prin 2011, când piaţa PC-urilor deja scârţâia şi – mai rău de atât – erau departe de promisiunile iniţiale, fiind orientate către zona de PC-uri Low Cost. Şi în plus, Intel reuşise să fure startul cu mult mai potentele chip-uri din generaţia Sandy Bridge. Dar AMD nu s-au lăsat descurajaţi şi au insistat cu dezvoltarea unor APU-uri echilibrate, concepute astfel încât să asigure performanţe decente atât pe partea de procesare x86, cât şi pe partea de grafică. Şi în mare, putem spune că în teorie rezultatul s-a ridicat la nivelul promisiunilor.
Numai că în practică, scopul s-a cam pierdut pe drum. APU-urile din seria A de la AMD nu sunt deloc chip-uri rele, iar preţurile de achiziţie sunt în cele mai multe cazuri corecte. Problema rămâne însă aplicabilitatea şi poziţionarea lor pe o piaţă care s-a schimbat atât de mult, încât nu îşi mai găsesc locul. Cred că este evident că în zona de gaming nu prea au ce căuta, iar în zona de laptopuri Intel fac de prea mulţi ani legea ca să mai existe loc şi pentru altcineva. Un segment potrivit pentru seria AMD A ar fi fost probabil cel ar sistemelor de tip All-in-One, dar acestea nu prea au prins la public. În acest context, nu este de mirare că nici producătorii de plăci de bază nu au manifestat prea mult interes faţă de dezvoltarea de platforme compatibile. Şi de aceea, a fost o surpriză plăcută când ASUS au decis să dezvolte un model ROG cu socket FM2+.
ASUS CROSSBLADE RANGER - specificatii
Cosntruită în jurul chipset-ului AMD A88X, ASUS CROSSBLADE RANGER este probabil cea mai bună placă de bază pentru APU-urile AMD ce poate fi cumpărată la ora actuală şi, aşa cum veţi vedea în continuare, nu face niciun rabat la calitate. Dar pentru început, vă voi arăta ambalajul desenat urmând liniile deja caracteristice seriei ROG, cu perete frontal dublu, dar de data aceasta fără fereastră de vizionare.
ASUS CROSSBLADE RANGER - ambalaj fata ASUS CROSSBLADE RANGER - ambalaj spate ASUS CROSSBLADE RANGER - ambalaj fata deschis
Pe lângă manualul de utilizare, discul optic cu drivere şi aplicaţii, cabluri SATA, shield pentru back panel şi adaptorul pentru conectarea panoului frontal, pachetul mai conţine un semn pentru uşă, etichete pentru cabluri şi un mouse pad.
ASUS CROSSBLADE RANGER - accesorii

Prev1 of 5
Use your ← → (arrow) keys to browse

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *