HTC Gratia – Android de buzunar

Aplicaţia de control a camerei este bună, opţiunile amplasate în cadrul unui meniul lateral care poate fi deschis prin tragerea unui mic buton oferind un potenţiometru pentru compensarea expunerii, potenţiometre pentru ajustarea contrastului, saturaţiei şi nivelului de detalii, o serie mică de filtre şi controlul balansului de alb şi sensibilităţii. Pe lista facilităţilor se mai regăsesc geotagging-ul, detecţia feţelor şi ajustarea modului de măsurare a focalizării automate. Separat de acest meniu se găsesc butoanele pentru ajustarea nivelului de zoom şi legătura rapidă către galerie de imagini.

După cum se observă, camera nu este însoțită de un flash, fiind astfel inutilizabilă în lumină scăzută. HTC nu oferă un mod Macro explicit, camera reușind totuși să focalizeze corect la o distanţă de circa 15cm. Focalizarea automată are o viteză bună, fiind suplimentată de optiunea de selectare a zonei de interes prin atingerea ecranului.
Calitatea imaginilor capturate este mediocră. Zgomotul este ţinut destul de bine sub control iar culorile şi luminozitatea sub bune, însă algoritmii de reducere a zgomotului distrug detaliile prin aplicarea unui blur prea agresiv iar contrastul este prea ridicat.

Interfaţa camerei video este similară, însă specificațiile şi performanțele nu sunt prea grozave. Din cauza puterii hardware reduse, HTC Gratia este limitat la o rezoluție maximă de 640×480 pixeli. Fişierul rezultat este un banal MP4V în container 3GP cu un framerate scăzut (20 fps) şi sunet mono.

Modulul GPS a avut un comportament bun. Prima sincronizare “la rece” cu sateliţii a durat circa 40 de secunde, reconectările ulterioare făcându-se în 5-6 secunde. Se observă însă aceeaşi problemă pe care am întâlnit-o în cazul modelelor HTC Desire şi HTC Legend – puterea scăzută a antenei. Dacă în câmp deschis SNR-ul maxim de 37 nu va fi o problema, în canioanele urbane de beton HTC Gratia va pierde teren în faţa terminalelor cu o antenă interioară bună.