Schimbările din industrie reprezintă încercări grele pentru lideri

Cu 5 ani în urmă, dacă aţi fi fost întrebaţi care credeţi că este cel mai răsunător nume din industria IT, aţi fi răspuns probabil „Intel”. Şi aţi fi avut cu siguranţă dreptate deoarece aţi fi făcut referire la cel mai mare producător de procesoare şi cel mai mare producător de semiconductori. Dar industria se …

Qualcomm: procesoarele pe 28nm vor fi disponibile în cantități suficiente abia în 2013

Luni am aflat că noul terminal One S al celor de la HTC nu va mai ajunge în România și alte piețe din Europa și Asia cu procesorul Qualcomm Snapdragon S4, ale cărui performanță mari și consum redus sunt dorite de cei interesați, ci cu un mai vechi, mai lent și mai energofag Snapdragon S3. …

HTC One S nu va veni în România cu Snapdragon S4

Acum o săptămână, când am ales titlul „a new Sensation” pentru prezentarea noului HTC One S datorită faptului că acesta este urmașul direct al vârfului de gamă HTC din 2011, nu am crezut că voi fi mai aproape de adevăr decât ar trebui… După cum am menționat la sfârșitul lui aprilie, Qualcomm are serioase probleme …

Qualcomm prezintă chipurile din clasa Snapdragon S4, de la televizoare inteligente la terminale ieftine

În luna august a anului trecut, Qualcomm a anunțat noua clasificare a chipurilor și soluțiilor sale mobile, acestea urmând să fie incluse, în funcție de putere, într-un din clasele Snapdragon S1, S2, S3 sau S4. Pentru a complica puțin lucrurile, ca să nu cumva să ne plictisim, compania a anunțat astăzi îmbogățirea clasei superioare S4 …

Qualcomm, Samsung & Co: Alliance for Wireless Power

Odată cu noul Galaxy S III, Samsung a anunțat și lansarea unei stații de andocare pentru încărcarea wireless și se pare că acest efort al sud-coreenilor are șanse de data aceasta să nu fie singular: împreună cu Qualcomm, compania a anunțat formarea Alliance for Wireless Power (A4WP), o organizație care va urmări dezvoltarea de noi …

Atheros ajunge în portofoliul Qualcomm

Qualcomm, unul din giganții industriei de cercetare, proiectare şi dezvoltare de chipuri şi soluții mobile, a anunțat în data de 5 ianuarie că a perfectat achiziția unei companii nu mai puţin celebre, Atheros. Specializată pe proiectarea de chipuri pentru rețele, Atheros va fi achiziționată pentru suma de 3,1 miliarde USD. Tranzacţia a fost aprobată de …

"Un telefon puternic cât o consolă", promite Qualcomm

Qualcomm pare a nu se fi speriat prea tare de anunţul NVIDIA, care ne promite anul viitor un chip Tegra 2, anunţând, pentru aceeaşi perioadă de timp, o serie de chipuri cel puțin la fel de puternice, acestea urmând să ofere nuclee dual-core şi un nucleu grafic puternic. Primele dintre acestea, MSM8260 şi MSM8660, au …

Qualcomm Snapdragon, generaţia următoare…

După primele două generaţii de procesoare din familia Snapdragon, bazate pe procesoare single core tactate la 1GHz sau 1.3GHz, Qualcomm a anunţat discret în cursul acestei săptămâni lansarea celei de-a treia generaţii a acestei platforme, acesta incluzând chipurile MSM8260, MSM8660 şi QSD8672. Deşi iniţial Qualcomm nu a agreat procesoarele dual-core, afirmând că cerinţa consumului scăzut …