Dacă ASUS nu reuşesc să vândă cel puţin 4.5 milioane plăci de bază în ultimul trimestru al anului, vor obţine vânzări de sub 20 milioane unităţi, ceea ce ar reprezenta cea mai slabă evoluţie din 2007 încoace.
Noua implementare Zotac AMP! pentru GeForce GTX 780 se laudă cu un nucleu grafic tactat la 1006MHz (1059MHz cu Boost), memorie grafică la 6208MHz, temperatură cu 10°C mai scăzută şi nivel de zgomot cu 15dBA mai redus decât versiunea de referinţă.
La scurt timp după prezentarea chip-urilor 3D V-NAND, Samsung au prezentat şi primele SSD-uri bazate pe acestea, cu capacităţi de stocare de până la 960GB, ce vizează serverele.
ADATA au anunţat Premier Pro SP310 – un SSD mSATA cu controller JMicron JMF667 care dispune de suport pentru tehnologia Intel Smart Response şi care este oferit în 3 variante: 32, 64 şi 128GB.
Mushkin fac valuri cu SSD-ul PCI-Express Scorpion Deluxe ce poate atinge viteze de până la 2165MB/s la citire şi 1990MB/s la scriere, dar şi cu stick-ul USB 3.0 ce promite 455MB/s la citire şi 445MB/s la scriere.
LSI SandForce lucrează la o nouă generaţie de tehnologii de corecţie a erorilor pentru SSD-uri, botezate sugestiv SHIELD, ce au rolul de a prelungi durata de viaţă a unităţilor realizate pe baza unor procese de fabricaţie mai mici.
Western Digital consideră că harddisk-urile au nevoie de promovare suplimentară în ochii utilizatorilor, aşa că au format Storage Products Association (SPA) împreună cu HGST, Seagate şi Toshiba.
Cooler Master Silencio 352 este o carcasă mATX dotată cu elemente de atenuare a zgomotului şi surprinzător de bine ventilată ce are un preţ recomandat de 55E.
Logitech au lansat TK820 – o tastatură wireless ce integrează şi un touch pad de dimensiuni apreciabile – la un preţ recomandat de 100USD.
Poate să Samsung au fost cu un pas în urmă la lansarea pe piaţă a televizoarelor OLED curbate, dar au avantajul preţului mai mic, modelul lor de 55″ costând “numai” 9000USD, faţă de 15000USD cât cer LG pentru al lor.
Versiunea dotată cu APU-ul AMD A4 1250 a lui HP Sleekbook – Sleekbook TouchSmart 11-e000ew – are un preţ recomandat de numai 428.96E, ceea ce ar trebui să atragă atenţia multor utilizatori interesaţi de ultra-portabile accesibile.
Dacă vă aşteptaţi ca Windows 8.1 să debuteze odată cu venirea toamnei, aflaţi trebuie să mai aveţi răbdare întrucât noul sistem de operare s-ar putea lăsa aşteptat până la mijlocul lunii octombrie.
Utilizarea dispozitivelor mobile prin comenzi vocale este o metodă tot mai întâlnită în prezent, motiv pentru care Facebook s-au decis să investească în această direcţie şi au achiziţionat Mobile Technologies.
NSA au rupt într-un final tăcerea şi au recunoscut că monitorizează traficul pe Internet, dar susţin că nu se ating decât de 1.6% din cantitatea de informaţie transmisă zilnic şi ar selecta pentru verificări numai 0.025%, vizualizând într-un final numai 0.00004%.
Conform Microsoft, controller-ul utilizat de Xbox One este îmbunătăţit, oferind o autonomie de 30 ore şi o latenţă cu 20% mai mică.
Gamerii pe PC nu au fost nici ei uitaţi, urmând să primească posibillitatea de a folosi noul controller de anul viitor.
NVIDIA au comis-o şi au dezvăluit că GTA V pentru PC îşi va face debutul în această toamnă.
Când vine vorba de “stors” bani de la utilizatori, dezvoltatorii precum Riot sunt plini de imaginaţie, iar acest lucru este demonstrat de colaborarea lor cu American Express ce se va finaliza prin lansarea unui card de debit prepaid pentru League of Legends.
Pachetul Never Settle a făcut minuni pentru AMD, care au prezentat cea de-a treia generaţie a sa – Forever – ce permite utilizatorilor să aleagă 1, 2 au 3 jocuri din nişte liste predefinite, în funcţie de modelul de placă video achiziţionată.
Mulţumită aplicaţiei gratuite Cheapcast, orice Tablet PC cu conexiune HDMI poate fi acum transformat în Chromecast.
Zilele astea, toată lumea dezvoltă chip-uri, aşa că de ce nu şi-ar dezvolta şi ZTE propriul SoC pe baza tehnologiei ARM pe care să îl folosească apoi în smartphone-urile sale?
Bazându-se pe evoluţia de la un an la altul, specialiştii estimează că HTC se distanţează de Windows Phone pentru a se axa pe sistemul de operare Google Android.
Ultima lansare High End a acestui an în gama HTC One va fi modelul One Max, care va debuta în ultimul trimestru cu un ecran de 5.9″, procesor Snapdragon 800 tactat la 2.3GHz, 2GB memorie RAM, 16GB capacitate de stocare, baterie de 3300mAh şi cameră foto de 4MP.