Definiţie: efectul Tetris, numit după jocul similar, se manifestă atunci când începi să potriveşti mental, treaz sau în somn, blocuri colorate sau clădirile pe de stradă. Se poate aplica unui număr mare de jocuri cu actiuni repetitive, dar care necesită atenţie maximă.
Întrebare: cum ştii că suferi de efectul Tetris într-un joc Splinter Cell?
Răspuns:
- te fereşti pe stradă de camerele video de la bănci;
- priveşti orice sistem de tevi ca un potenţial mod de a intra pe furiş într-o clădire;
- orice tablou electric te îndeamnă să-l scurtcircuitezi;
- un vecin la geam te face să vrei să-l tragi jos de gât ca să obţii execuţii;
- ai tendinţa să foloseşti oglinda de buzunar ca să te uiţi pe sub uşi;
- ieşitul cu prietenii se transformă măcar într-o vânătoare de masă liberă la terasă sau în club, dacă nu chiar în eliminarea ocupanţilor enervanţi.
Am suferit si eu de aceste tendinţe de-a lungul titlurilor din seria Splinter Cell jucate, de la Pandora Tomorrow încoace. Conviction este al cincilea la numar, cu acelaşi protagonist cu care ne-am obişnuit deja, agentul secret Sam Fisher, operativ Third Echelon. Cel mai mult m-a afectat Chaos Theory în termeni de efect Tetris, dar de la apariţia sa din 2005, seria a trecut la o abordare înclinată spre acţiune, eliminând o serie de elemente stealth foarte apreciate de jucători. Double Agent, a cărui poveste o continuă direct Conviction, a suferit destul de mult la capitolul tehnic, dar pune bazele narative ale unei implicări mult mai personale din partea lui Sam.
