
Scopul principal al unui laptop este de a oferi utilizatorului mobilitate. Acesta este de altfel şi motivul pentru care de multe ori se foloseşte şi sintagma „sisteme portabile”. De aceea, dezvoltatorii de soluţii hardware şi integratorii au depus eforturi considerabile pentru a crea modele tot mai mici, tot mai uşoare şi cu autonomii tot mai mari.
Cu toate acestea, există un număr destul de mare de utilizatori care, din motive care încă îmi scapă, optează pentru un sistem portabil, chiar şi atunci când ştiu că acel sistem nu va părăsi niciodată biroul. Cum „clientul nostru, stăpânul nostru” este o expresie ce are mai mult sens prin ţările cu o puternică industrie hardware decât în România, producătorii s-au conformat şi, în paralel cu dezvoltarea unor portabile tot mai mici, au început să introducă şi laptop-uri de dimensiuni tot mai mari, care să ofere o ergonomie mult mai bună. Desigur, acestea sunt penalizate drastic la capitolele autonomie sau portabilitate, dar aceste aspecte contează mai puţin pentru un utilizator care nu îşi ia niciodată laptopul cu el.
Astfel, piaţa laptopurilor s-a îmbogăţit cu un nou segment, format din modele dedicate mediului multimedia sau jocurilor. Pentru a satisface cât mai bine cerinţele celor ce achiziţionează un astfel de laptop, producătorii nu s-au rezumat numai la modificarea dimensiunilor, ci au realizat design-uri noi, elegante, bazate de multe ori pe suprafeţe lucioase. Segmentul s-a diversificat rapid şi am putea chiar spune că s-a bucurat de un succes puternic.
În ultimii ani, AMD a fost un nume care nu prea figura pe ambalajele sistemelor portabile. Cu toate acestea, introducerea platformei şi a conceptului Vision a mai atras parcă atenţia producătorilor, dar şi a utilizatorilor. Cu câteva săptămâni în urmă, vă prezentam o implementare a platformei AMD Vision Ultimate şi a procesorului Phenom II N930, sub forma portabilului Acer Aspire 5553G. Astăzi, am decis să îl supunem atenţiei pe fratele său mai mare – Aspire 7752G, care foloseşte un ecran cu diagonala de 17.3”.

Ambalajul nu este atât de atrăgător ca în cazul lui 5553G, dar asta nu are prea multă importanţă. În interior, la capitolul accesorii găsim alimentatorul, ghiduri de utilizare, informaţii despre garanţie şi un disc cu drivere şi aplicaţii.

