ACTA a fost respinsă definitiv de Uniunea Europeană

După cum era de așteptat după deciziile luate de diferite comisii europene în ultimele trei luni, deși acum jumătate de an lucrurile stăteau exact pe dos, Anti-Counterfeiting Trade Agreement (ACTA) a fost respinsă astăzi de Parlamentul European.

Rușinoasa respingere a acestui document, cu 478 voturi contra, 146 abțineri și doar 39 de voturi pentru, semnează decesul oficial al tratatului pe teritoriul european și, cel mai probabil, și la nivel global. Din numărul inițial de țări semnatare au rămas acum în joc doar Statele Unite, Japonia și Maroc, în timp ce Noua Zeelandă, Australia, Mexic, Elveția, la care se adaugă acum și membrii uniunii europene, luând deja sau urmând să refuze ratificarea. În aceste condiții, este greu de crezut că Statele Unite se vor mai deranja să ratifice un tratat cu trei membri pentru că ar fi un efort inutil pentru un tratat neaplicabil.
via Rick Falkvinge

Join the Conversation

3 Comments

  1. Stii ce as fi fost curios? Cele 39 de puncte verzi de pe diagrama, caror euro-parlamentari corespund? Nu de alta, da` respectivii sigur habar nu au de carta drepturilor omului, sau poate au dar -mai rau- au fost platiti sa uite.

Leave a comment

Leave a Reply to Licaon_Kter Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *