Poate că sporul de performanţă adus nu este atât de mare pe cât vă aşteptaţi. Nu vorbim totuşi de un spor de performanţă fără precedent. În plus, avem de a face în cazul de faţă cu o placă video care se descurcă admirabil în toate jocurile, mai ales montată pe o platformă ca cea folosită în acest articol. Este totuşi surprinzător că AMD încă vin cu îmbunătăţiri de performanţă pentru o generaţie de plăci video ce se apropie de sfârşitul vieţii. Desigur, astfel de diferenţe nu ar trebui să aibă importanţă pentru pasionaţii de jocuri ce folosesc o placă video ca cea de faţă, dar ar putea deveni semnificative pentru cei ce dispun de modele mai accesibile, din familiile Radeon HD 7800 sau Radeon HD 7700.
Aşa cum spuneam însă de la începutul articolului, programul Never Settle nu mi se pare atât de important prin sporul de performanţă adus de noul Catalyst, cât prin bundle-urile pe care le introduce producătorul. Până la urmă, vorbim despre un spor de performanţă care se încadrează oarecum în limitele normalului, chiar dacă de această dată el vine în a doua parte a vieţii unei generaţii de plăci video. În schimb, bundle-urile sunt formate din jocuri de actualitate, cu titluri răsunătoare, ce aduc fără nicio urmă de îndoială un plus de valoare produselor.
Personal, mă aşteptam să asistăm la ieftiniri majore în pragul introducerii unei noi generaţii de plăci video, aşa că trebuie să recunosc că iniţiativa AMD m-a luat puţin prin surprindere. Poate că într-o ţară ca România, un bundle ca cele introduse de AMD nu valorează la fel de mult ca în alte regiuni ale globului, mai dezvoltate. Dar chiar şi aşa, sunt convins că pasionaţii de jocuri vor aprecia gestul şi poate că în unele cazuri programul Never Settle va înclina balanţa în favoarea AMD.