
Din păcate, turaţia ventilatorului nu a putut fi monitorizată, aşa că nu vă pot spune la ce valori a ajuns aceasta. Vă pot spune însă că Radeon R7 260 este ceva mai zgomotoasă decât ar fi trebui pentru acest segment de piaţă. Acest lucru este însă cauzat de soluţia de răcire rudimentară folosită şi nu este oricum un zgomot suficient de puternic încât să fie deranjant.
Concluzie
Evident că AMD Radeon R7 260 nu este placa video care să dea pe cineva pe spate, dar nici nu cred că vă aşteptaţi la aşa ceva. Ea se descurcă însă binişor, permiţând rularea unui număr destul de mare de jocuri la rezoluţie Full HD.Esenţial este însă preţul de achiziţie. Aşa cum vă spuneam la începutul acestei săptămâni, AMD recomandă comercializarea lui R7 260 la un preţ de 79E + TVA. În traducere liberă, asta ar însemna un preţ la raft de circa 440 Lei, care este mult mai bun decât cei 570 Lei ceruţi de ASUS pentru GTX650Ti-PH-1GD5. Şi este clar mai bine decât cel mai accesibil GeForce GTX 650 Ti disponibil pe piaţă, care pleacă de pe la 530 Lei. Aşadar, Radeon R7 260 a reuşit ce şi-a propus şi a lansat o nouă provocare pentru NVIDIA, care în acest moment nu stau foarte în acest segment. Urmărind acest joc de-a şoarecele şi pisica, este rândul NVIDIA să facă o mutare, dar probabil că acest lucru nu se va întâmpla mai devreme de jumătatea lunii ianuarie a anului viitor, când de altfel va deveni disponibil şi Radeon R7 260.