Headset-ul este livrat într-un ambalaj de calitate asemănător ca design cu produsul în sine şi care este prevăzut cu o fereastră pentru a permite potenţialilor clienţi să vadă despre ce este vorba.
În ceea ce priveşte accesoriile nu prea ar fi nimic de spus deoarece producătorul s-a rezumat la manualul de utilizare şi la o notă informativă privind garanţia produsului.

Headset-ul în sine se prezintă impunător, atât datorită dimensiunilor destul de mari, cât şi design-ului ce imită camuflajul uniformelor militare. Trebuie precizat că plasticul utilizat este de o calitate foarte bună şi extrem de fin pentru a oferi o senzaţie plăcută la atingere.
Aşa cum spuneam mai devreme, cupele sunt bine izolate cu un material special, moale, menit să asigure totodată şi confortul optim utilizatorului.
Bareta este fixă şi este prevăzută cu o suprafaţă moale pentru a asigura utilizatorului un nivel de confort ridicat. Drept urmare, reglarea dimensiunii se realizează printr-un sistem retractabil la nivel de cupe. Tot un sistem retractabil a fost folosit şi pentru microfon, ce poate fi astfel ascuns într-un mod foarte ingenios atunci când nu este folosit.
Fiind un produs High End, prezenţa cablului textil cu o lungime de 2.5m sau conectorii auriţi nu reprezintă surprize. Potenţiometrul pentru reglarea volumului şi butonul pentru pornirea/oprirea microfonului sunt oferite sub forma unui modul amplasat pe cablu.










