Pentru a asigura o funcţionalitate cât mai complexă, echipamentele periferice moderne sunt de obicei acompaniate de o componentă software pe măsură, dar asta se poate transforma uneori într-o adevărată bătaie de cap pentru utilizatorii obişnuiţi cu un sistem de operare cât mai aerisit. Producătorii au venit însă în întâmpinarea acestei probleme şi au dezvoltat aplicaţii software compatibile cu game întregi de produse, cum este şi cazul ROG Armoury furnizată de ASUS pentru ROG Claymore. De altfel, puteţi observa mai jos că aplicaţia detectează şi recunoaşte automat automat perifericele ASUS prezente, în cazul de faţă tastatura ROG Claymore şi mouse-ul Strix Impact. Prima parte a interfeţei de control şi configurare este concepută pentru personalizarea echipamentului. Astfel, utilizatorul poate alege să blocheze tasta Windows, combinaţiile Alt+Tab şi Alt+F4 şi combinaţiile cu tasta Fn. Dar mai important, de atât, funcţia fiecărei taste poate fi redefinită individual, iar tot setul de setări poate fi alocat unuia dintre cele 5 profiluri disponibile, selectabile rapid cu ajutorul combinaţiilor Fn+1, 2, 3, 4 sau 5.

Mergând mai departe, urmează secţiunea care se ocupă de iluminare şi, conform aşteptărilor, este cât se poate de complexă. Sunt prezente bine cunoscutele moduri de funcţionare şi efecte prestabilite, dar şi un mod „Custom”, care îi permite utilizatorului să personalizeze iluminarea şi efectul dorit la nivel de tastă sau grupuri de taste – opţiune care se poate dovedi de un real ajutor în jocuri.

Practic, exceptând modul static, modurile predefinite de producător sunt implementate din considerente mai mult estetice decât practice.

Însă modul Custom oferă practic o infinitate de posibilităţi de personalizare.

Iar pentru o mai bună detaliere a ceea ce se poate face din acest punct de vedere cu ASUS ROG Claymore, puteţi urmări clipul video de mai jos.
Rămânând la partea de iluminare, aplicaţia ROG Armoury oferă o sincronizare a perifericelor compatibile, ceea ce reduce însă numărul de efecte disponibile. De asemenea, activarea sincronizării elimină accesul şi la celelalte funcţii de personalizare a tastaturii, care nu au legătură cu iluminarea, ceea ce mi se pare o greşeală de concept.

Aţi observat probabil că din ROG Armoury lipseşte o opţiune de ajustare a intensităţii iluminării şi de aceea trebuie să subliniez că această funcţie nu îi lipseşte lui Claymore, doar că a fost implementată hardware, cu ajutorul combinaţiilor de taste direcţionale cu tasta Fn. Numai că acestea nu funcţionează în modul Sync.
Mai trebuie menţionat că există suport pentru înregistrarea de funcţii Macro – operaţie care poate fi realizată atât din aplicaţia ROG Armoury, cât şi în orice alt mediu de lucru, accesând modul Macro prin combinaţia Fn+Alt. Evident, nici această combinaţie nu funcţionează în modul Sync. În sfârşit, ROG Armoury vine şi cu un tab destinat statisticilor, prin care este oferită posibilitatea frecvenţei cu care tastează utilizatorul.
