BlackBerry OS 10 și primul terminal care-l va rula ies la iveală, ambele în versiune alpha

Ziua de astăzi a fost cea mai importantă pentru Research in Motion și probabil cea mai importantă din ultima perioadă sănătoasă de timp, canadienii prezentând astăzi versiunea alpha a viitorului sistem de operare BlackBerry OS 10 și o variantă la fel de timpurie a unui terminal de test pentru dezvoltatori.
La fel ca și Nokia, care trece prin momente similare, Research in Motion este una dintre companiile care a creat noțiunea de smartphone și care, la fel ca finlandezii, erau printre regii vânzărilor și cotelor de piață dar pe care aceeleași boli comune ale autosuficienței, lipsei de viziune, marketingului de doi bani și inerției în dezvoltare și cercetare i-au adus în situația să se întrebe dacă vor mai apuca anul viitor. Dacă Nokia a ales să meargă pe mâna Microsoft, Research in Motion vrea să se descurce prin forțele proprii iar BlackBerry OS 10 este cartea sa mare.
Bazat pe un nucleu în timp real QNX, viitorul sistem de operare folosește același fundament ca și actualul BlackBerry OS for Tablet care rulează pe unica tabletă a companiei, PlayBook, și cu care se pare că va și fuziona pe parcurs. Versiunea prezentată astăzi este una timpurie, lansarea produsului final urmând să aibă loc undeva spre sfârșitul acestui an, aceasta aducând în prim plan interfața Cascades UI și setul de unelte de dezvoltare Cascades.

După cum se observă din imaginile și fișierul video atașate, Cascades UI oferă un mediu grafic deja familiar utilizatorilor iOS și Android însă acest pas este unul major pentru RIM când comparăm puținele lucruri văzute cu versiunea actuală de BlackBerry OS. Ce este mai important este însă setul de unelte de dezvoltare din spate care vor aduce suport C/C++, integrarea de cod nativ pentru jocuri și aplicații pretențioase, Qt, HTML5 și CSS via WebWorkselemente native reutilizabile pentru construirea de interfețe, animații (probabil) accelerate hardware și separarea în threaduri a proceselor de calcul și a celor de afișare grafică ceea ce promite o fluență superioară a interfeței.

Platforma hardware de dezvoltare este și ea tot în stadiul alpha, terminalul touchscreen oferind un ecran AMOLED de 4,2” cu rezoluție de 1280×768 pixeli, 1GB memorie RAM, stocare internă de 16GB și promisiunea unor platforme hardware puternice cu conectivitate LTE. Cei care doresc însă o tastatură hardware pot sta liniștiți, RIM afirmând că vor exista și astfel de produse.
Și acum răbdare până la sfârșitul acestei toamne pentru că va fi un drum lung pentru Research in Motion…

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *