Cafeaua de dimineaţă – 15 octombrie 2012

VivoBook este brand-ul nou introdus de ASUS pentru sisteme de calcul portabile cu ecrane tactile, iar deocamdată include modelele S400, cu ecran de 14″ şi X202, cu ecran de 11.6″.
BenQ continuă lansările de noi monitoare cu ecrane VA şi anunţă modelele VW2230H, de 21.5″ şi VW2430H, de 24″.
Se pare că nu va trebui să aşteptăm prea mult pentru a vedea primele produse echipate cu procesoare AMD Hondo, DIGITIMES speculând că acestea îşi vor face apariţia luna viitoare.
Dacă intenţionaţi să cumpăraţi o implementare Radeon HD 7770 OC oferită de GIGABYTE, aţi face bine să căscaţi ochii, întrucât producătorul a anunţat o revizie nouă pentru acest model, cu performanţe inferioare celui disponibil pe piaţă în momentul de faţă.
AMD anunţă rezultate financiare mai slabe chiar şi decât cele estimate, ceea ce generează o nouă scădere a valorii acţiunilor.
Oare să aibă asta de a face cu zvonurile care susţin că producătorul intenţionează să concedieze jumătate din angajaţi?
La ora actuală, peste o treime din populaţia globlui se bucură de acces la Internet, dar sunt în continuare multe regiuni unde Internetul reprezintă un adevărat lux pe care majoritatea nu şi-l permit.
S-a elucidat şi secretul preţurilor de achiziţie bune pe care le practică Amazon pentru Tablet PC-urile Kindle: producătorul a renunţat la profitul obţinut din vânzarea dispozitivelor, încercând să obţină profit din comercializarea de conţinut.
Ca producător de accesorii pentru gameri ce este, mă şi mir că Logitech au aşteptat atât de mult pentru a introduce o tastatură mecanică şi cu iluminare, aşa cum este noua G710+.
Acer încă sunt supăraţi pe Microsoft pentru Tablet PC-ul Surface şi sunt de părere că toţi producătorii vor fi afectaţi.
Un război se poate duce pe mai multe fronturi, aşa că Apple ar putea renunţa la colaborarea cu Samsung pentru producerea chip-urilor sale şi ar putea apela la TSMC pentru asta.
Crescând constant într-o perioadă în care majoritatea producătorilor de PC-uri s-au confruntat cu scăderi, Lenovo au ajuns să ocupe pentru prima dată în istorie poziţia de lider pe piaţa PC-urilor.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *