Intel susţin că au început să livreze soluţii Optane partenerilor pentru testare.
Arctic au lansat cooler-ul Freezer i32 Plus, prevăzut cu 5 heatpipe-uri de 6 mm şi 2 ventilatoare de 120mm în configuraţie push-pull.
În prezent, cel mai încăpător harddisk furnizat de Seagate are o capacitate de 10TB, dar în următoarele 12-18 luni compania intenţionează să introducă modele de până la 16TB, variante de 12TB fiind deja livrate partenerilor pentru testare.
Discurile optice par pentru mulţi dintre noi soluţii de domeniul trecutului, dar aparent încă mai există cerere pentru ele, căci Pioneer au decis să lanseze 2 unităţi Ultra HD Blu-ray pentru PC-uri.
Monitorul BenQ EW2770QZ foloseşte un panou IPS de 27″ pe 8bit cu rezoluţie WQHD, fiind capabil să reproducă integral spectrul sRGB, în paralel cu abilitate de corectare a luminozităţii şi temperaturii de culoare în funcţie de ambient cu ajutorul unui senzor de lumină ambientală.
Pentru utilizatorii Chrome şi Opera, Facebook introduc suport U2F (Universal 2nd Factor).
Chrome 56 promite timp reîncăcare mai scurt, activând totodată suportul HTML5 în paralel cu dezactivarea Flash player.
Ca măsură de securitate, Google au decis să blocheze fişierele JavaScript ca ataşamente trimise via Gmail.
Utilizarea tot mai multor dispozitive şi echipamente interconectate ridică tot mai multe probleme de securitate, iar cel mai nou exemplu în acest sens vine de la un hotel din Austria, unde vizitatorii au fost blocaţi în camere de hackeri până când conducerea a plătit răscumpărarea cerută.
Avertismente legate de toxicitatea produsă de imprimantele 3D au mai existat, dar decesul unui cuplu din Berkley provocat de un astfel de echipament ar putea ridica serioase semne de întrebare.
Codemasters vor lansa jocul DiRT 4 pe data de 6 iunie pentru toate cele 3 platforme.
Gears of War 4 permite de acum conexiuni între utilizatori de PC şi Xbox One în modul multiplayer.
Mass Effect: Andromeda are un nou trailer, ce prezintă noi extratereştri şi răufăcători.
Pentru a putea juca Ghost Recon: Wildlands, veţi avea nevoie de un PC alcătuit din cel puţin: procesor Intel Core i5-2400S sau FX-4320, soluţie grafică Nvidia GeForce GTX 660 sau AMD Radeon R9 270X, 6GB memorie RAM şi unitate de stocare cu 50GB spaţiu disponibil.
MSI au actualizat sistemele de gaming Aegis şi Nightblade prin introducerea configuraţiilor cu procesoare Kaby Lake.
Pentru MWC 2017, Sony au pregătit 5 terminale noi.
Problemele cu care se confruntă cei de la Xiaomi par cât se poate de reale, iar compania ar putea chiar să nu participe anul acesta la MWC.
Ultimul trimestru fiscal a adus un nou record de încasări pentru Intel, care au înregistrat astfel o creştere de 10 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, numai că succesul provine mai mult din zona centrelor de date şi de aceea compania se aşteaptă la stagnare pentru noul an.
Mulţumită succesului tot mai mare de care se bucură serviciile de Cloud Computing pe care le oferă, Microsoft au încheiat cel mai recent trimestru fiscal cu încasări peste aşteptări.
Intenţia Toshiba de a separa divizia de chip-uri NAND este mai mult decât un zvon, manevra făcând parte dintr-un plan mai amplu al companiei de a vinde o parte minoritară din afacere.
După ani întregi de negocieri între Statele Unite şi Uniunea Europeană, noul preşedinte american ignoră termenii din Data Shield şi decide să nu respecte dreptul la confidenţialitate al utilizatorilor non-americani.