Caravana Sony 3D soseşte la Bucureşti în acest weekend

Conţinutul video 3D nu reprezintă o tehnologie tocmai nouă, însă ea a început să capete elan şi să se bucure de o atenţie tot mai puternică de puţin timp. Din păcate, tehnologia poate fi considerată încă în fază incipientă, fiind limitată din mai multe puncte de vedere. Astfel, toate variantele comerciale disponibile până acum presupun utilizarea unor ochelari speciali, iar conţinutul 3D disponibil este destul de rar deocamdată. Dacă filme şi jocuri 3D au început să apară, până la introducerea televiziunii 3D mă tem că mai avem foarte mult de aşteptat, mai ales că România se chinuie de ani buni să introducă televiziunea digitală. În ceea ce priveşte ochelarii speciali, nu pot decât să sper că până la urmă cercetările vor avansa suficient de mult pentru a scăpa de ei.
Între timp, producători de talie mondială se întrec în dezvoltarea, lansarea şi prezentarea de cât mai multe soluţii 3D folosind tehnologia actuală. Sony este unul dintre ei şi a realizat un showroom mobil , o adevărată caravană 3D, ce traversează ţara încă din data de 17 septembrie, fiind programate escale în cele mai mari nouă oraşe. În acest weekend, mai exact pe data de 15 octombrie, caravana se opreşte la Bucureşti (destinaţia sa finală), unde va delecta pasionaţii 3D-ului până pe data de 27 octombrie. Ea nu se va afla într-un singur loc, ci va putea fi vizitată în trei locaţii, după cum urmează:
– 15-17 octombrie 2010: Bucureşti, parcarea Băneasa Mall;
– 18-20 octombrie 2010: Bucureşti, parcarea Plaza Mall;
– 22-27 octombrie 2010: Bucureşti, parcarea Ateneu.
Caravana Sony 3D reprezintă un camion de mari dimensiuni care încorporează, pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi, trei zone distincte: cinematograful 3D, zona principală de prezentare a tuturor produselor şi o platformă panoramică. Acestea vor beneficia de prezenţa constantă a personalului Sony, care va asista audienţa în utilizarea sistemelor de divertisment multimedia 3D, dar şi în ghidarea celor interesaţi către cele mai noi produse.
Vizitatorii vor avea oportunitatea de a urmări programe sportive, videoclipuri, filme sau jocuri tridimensionale, cu ajutorul ochelarilor cu tehnologie Active Shutter, al noilor televizoare Sony BRAVIA LX900, cu diagonală de 60 inci (152 cm) şi al player-elor Blu-ray BDP S570 sau al consolelor PlayStation 3.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *