Asamblarea unei configuraţii în Cooltek Karmides nu este deloc o sarcină uşoară din cauza spaţiilor foarte mici. Gestionarea cablurilor reprezintă o adevărată bătaie de cap, iar ascunderea lor în spatele tray-ului plăcii de bază nu este posibilă. Chiar şi în cazul de faţă, unde am folosit o sursă de alimentare modulară, montarea panoului lateral de pe partea dreaptă s-a realizat cu mari dificultăţi.
Un alt neajuns ar fi amplasarea decupajului din tray-ul plăcii de bază pentru accesul rapid la sistemul de fixare al cooler-ului de procesor, care în cazul platformei AM3+ este în mod evident poziţionat greşit, devenind astfel inutil.
Apoi, ar mai fi probleme legate de înlocuirea/montarea ventilatoarelor. În primul rând, ventilatorul frontal este fixat pe o ramă metalică ce este la rândul ei prinsă cu şuruburi de şasiu. Această metodă am mai întâlnit-o şi cu altă ocazie şi atrag acum ca şi atunci atenţia asupra fiabilităţii reduse de care dă dovadă, filetele utilizate cedând după 2-3 manevrări. Nici podeaua nu reprezintă o dovadă prea bună de inspiraţie, montarea unui ventilator de 120mm devenind imposibilă în cazul utilizării unei surse de alimentare mai mari precum Antec Signature. Şi cum producătorul nu s-a gândit să ofere posibilitatea montării unui ventilator de 92mm, singura variantă disponibilă rămâne cea a unui ventilator de 80mm. Nici pe panoul lateral nu se pot monta ambele ventilatoare de 120mm dacă este folosit un cooler de tip Tower pentru procesor.

În sfârşit, dacă reuşiţi să treceţi peste aceste neajunsuri, sistemul de calcul rezultat nu arată deloc rău după părerea mea. Am observat totuşi un detaliu ceva mai ciudat: LED-ul pentru Power este roşu, iar cel pentru HDD este albastru. Am realizat totuşi rapid că producătorul a decis să le facă aşa pentru a crea o armonie cu LED-urile roşii ale ventilatorului frontal.



buna ziua. referitor la carcasa Cooltek Karmides, vad ca a-ti folosit un Cooler CPU Cooler Master Hyper Z600 care are 160 mm. Incape in carcasa un cooler cu aceasta dimensiune??
La limită, dar încape; cu condiţia să nu se monteze ventilator pe panoul lateral al carcasei.