Cosolid Windows Icebox protejează informaţiile de pe harddisk

2 of 2Next
Use your ← → (arrow) keys to browse


Dar Windows Icebox nu înseamnă numai cheia hardware, care nu are absolut nicio utilitate fără aplicaţia software ce o însoţeşte. Personal, aş fi preferat implementarea unui chip de memorie în interiorul dispozitivului şi aş fi amplasat acolo suportul software, dar producătorul a preferat să îl furnizeze pe CD. Şi aici mai avem o problemă: aplicaţia livrată împreună cu dispozitivul de faţă nu funcţionează cu sisteme de operare pe 64bit. Pentru companii, acest aspect probabil că nu reprezintă o problemă atât de importantă, dar pentru segmentul Consumer este un neajuns major. Sper totuşi că producătorul va introduce o versiune nouă de software cât mai curând.
În rest, instalarea se realizează uşor şi rapid, după introducerea parolei notate pe spatele manualului de utilizare.


După o restartare a sistemului de calcul, utilizatorul poate realiza setările dorite, etapă ce se desfăşoară destul de rapid, mai ales în cazul în care manualul a fost consultat în prealabil. Prima fereastră afişată oferă informaţii despre sistem şi permite modificare parolei de acces a aplicaţiei software sau dezinstalarea programului, precum şi înregistrări ale activităţii. Toate aceste funcţii sunt disponibile numai dacă este conectată şi cheia hardware la unul dintre porturile USB ale PC-ului (incluzând aici şi opţiunea de dezinstalare a programului).

După parcurgerea acestor etape, utilizatorul poate configura protecţia oferită de Windows Icebox. Funcţia sa principală – „Protected Partition” – permite selectarea partiţiilor pe care doriţi să le protejaţi, precum şi a folder-elor pe care doriţi să le excludeţi dina ceastă protecţie.

Prin protecţie, ne referim de fapt la „îngheţarea” partiţiilor respective, în sensul că modificare aplicată informaţiilor de pe aceste partiţii este numai temporară, ea fiind anulată de prima restartare a sistemului de calcul.
Mai departe, Cosolid Windows Icebox ne oferă o zonă secretă.

Aceasta constă într-un folder ascuns ce poate fi accesat numai prin intermediul aplicaţiei software şi numai atunci când este conectată şi cheia USB la PC.
Tab-ul „Lock Folder” permite blocarea unui folder selectat de utilizator, folder ce nu va mai putea fi accesat până la deblocarea sa.

Pe parcursul testării, am observat că această funcţie poate fi folosită şi fără conectarea cheii hardware.
În sfârşit, avem şi o funcţie pentru ştergerea permanentă a fişierelor.

Aceasta este utilă pentru utilizatorii ce doresc să şteargă anumite date astfel încât să nu mai poată fi recuperate.

Concluzie

Per total, sunt convins că Windows Icebox se poate dovedi un accesoriu extrem de util. Pentru segmentul Consumer, el este fără discuţie mult prea incomod pentru a putea fi folosit în mod uzual ca protecţie împotriva viruşilor, dar pentru companii ar putea fi un instrument extrem de util. Absenţa suportului pentru 64bit reprezintă un neajuns, dar în cazul companiilor, care oricum sunt cu cel puţin un pas în urmă la acest capitol, nu ar trebui să reprezinte o problemă pentru un timp de acum înainte. Ar mai fi şi manualul neprietenos şi engleza cam ruginită folosită atât în manual cât şi în aplicaţia software, dar în cele din urmă timpul de acomodare necesar este relativ redus, iar produsul este mai uşor de folosit decât m-aş fi aşteptat. Dacă mai adăugăm şi un preţ de circa 200 Lei, atunci Cosolid Windows Icebox se transformă într-o soluţie recomandată tuturor companiilor care vor să îşi protejeze datele atât de viruşi, cât şi de utilizatori stângaci.

2 of 2Next
Use your ← → (arrow) keys to browse

Join the Conversation

2 Comments

  1. @Claudiu M-am jucat cu un Icebox si nu e ca deepfreeze, are nevoie de cheia hardware pentru modificari. E o diferenta esentiala.
    Pe deepfreeze il spargi usor.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *