Blogul BioWare, prin intermediul lui Mark Darrah, anunţă că studioul lucrează la un nou titlu din seria Dragon Age, intitulat Inquisition. Aflat în lucru de circa 2 ani, Inquisition va folosi un motor grafic nou care să ofere mai multă libertate de mişcare, aspect vizual mai bun, reacţii mai consistente la alegerile jucătorilor şi mai multe posibilităţi de personalizare. Baza noului motor este Frostbite 2 al celor de la DICE, probabil unul dintre puţinele avantaje care vin din a fi un studio deţinut de Electronic Arts.
Alte detalii nu vor fi deocamdată făcute publice despre poveste, dar discuţii despre arme, armuri şi membrii party-ului au avut loc la PAX East. Autorul post-ului, Mark Darrah, este un programator cu experienţă care a lucrat la Baldur’s Gate, Tales of the Sword Coast, Baldur’s Gate 2, Jade Empire, iar de la Dragon Age: Origins încoace este Executive Producer pentru franciză în cadrul Bioware.