EA – cea mai rea companie din America

Electronic Arts este una dintre cele mai mari companii din lume care produce şi publică jocuri, dar acesta este primul an în care jucătorii au transmis un mesaj foarte serios prin intermediul votului lui de pe Consumerist.com. Peste 250.000 de votanţi au ales EA drept cea mai nepăsătoare companie în ceea ce priveşte tratamentul aplicat clienţilor ei, mai rău decât Bank of America, At&T sau Walmart.
“Premiul” este intitulat The Golden Poo Award şi de obicei este înmânat fericitului “câştigător” pe o pernă roşie, dar anul acesta s-a decis a se lăsa la aleagerea EA culoarea suportului (roşu, verde sau albastru, evident), o evidentă aluzie la foarte controversatul final al Mass Effect 3. Cei care au votat EA pe un de nedorit loc întâi au făcut această alegere cu inima, pentru că ultima decadă a văzut compania americană cumpărând foarte multe alte studiouri şi proprietăţi intelectuale, multe dintre ele fiind, în viziunea jucătorilor-cumpărători, distruse de atitudinea exclusiv îndreptată spre câştig (Command&Conquer, Dragon Age, Mass Effect fiind doar câteva exemple).
Pe lângă inevitabila plângere că preţurile sunt prea mari, EA a fost acuzată că lansează intenţionat jocuri ciopărţite pentru a lansa mai târziu conţinut care să crească preţul final al unei producţii. Evident, cel mai recent exemplu este DLC-ul din ziua lansării pentru Mass Effect 3, care a urcat cu încă 10$ preţul jocului, fiind de asemenea prezentat ca o parte esenţială a conţinutului, fără de care experienţa ludică ar fi fost serios scăzută. Chiar şi finalul Mass Effect 3 ar putea fi considerat un fel de test, ideea iniţială probabil fiind lansarea unui DLC care să mai coste ceva; cum reacţia mondială a fost mult prea vehementă, deja s-a anunţat un pachet gratuit care să repare sfârşitul jocului, un sfârşit care n-ar fi trebuit de fapt să aibă nevoie de vreo cosmetizare dacă Bioware ar fi fost lăsaţi să-şi facă treaba în linişte.
Pe de altă parte, vânzările sunt imense, astfel că EA nu va reacţiona concret prea curând dacă jucătorii doar vorbesc pe toate meridianele Internetului fără a acţiona în singurul mod care contează: să nu mai cumpere. Dar pentru că jocurile sunt o pasiune, ba chiar o dependenţă, cei mai mulţi dintre noi vom continua să mormăim insulte, să piratăm, ca la final tot să cumpărăm (cât mai ieftin, la oferte speciale) titlurile pe care le considerăm speciale.
Acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre alte părţi ale industriei de divertisment, cum ar fi televiziunile sau studiourile de film. Totuşi, în cazul lor protestele sunt mult mai disparate şi mai puţine pentru că e mult mai simplu să nu te duci la un film sau să schimbi canalul dacă ceva te nemulţumeşte sau un prieten ţi-a zis că nu merită să cheltuieşti banii în sala de cinema. Jocurile sunt însă o formă interactivă de distracţie, vrei să fii alături de prieteni, de oameni în general într-un multiplayer, reducând disţanţele la zero prin internediul unui personaj virtual; iar acest lucru nu se poate face (de cele mai multe ori) în epoca jocului online decât dacă îţi cumperi originalul care să-ţi ofere accesul şi,odată cu el, eventualul sprijin în cazul diverselor probleme ce pot apărea.
Evident, reacţia EA nu a întârziat după acordarea premiului, gameindustry.biz publicând dreptul la replică.

“We’re sure that British Petroleum, AIG, Philip Morris, and Halliburton are all relieved they weren’t nominated this year. We’re going to continue making award-winning games and services played by more than 300 million people worldwide.”
“We are sorry the readers of the Consumerist feel EA deserves this title. We will continue to make quality games and remember to treat our fans with respect in order to ensure this does not happen again.”

Culmea este că trei dintre companiile menţionate au câştigat şi ele “moţul de aur” – BP in 2010 (dezastrul din Golful Mexic), AIG în 2009 (investigaţii legate de probleme financiare) şi Haliburton în 2006 (tot probleme petroliere), astfel că departamentul de PR al EA ar trebui să-şi facă mai bine temele. Iar a arăta cu degetul spre companii care nu sunt pe listă şi consideri că ar trebui să fie nu înseamnă că eşti tu mai bun, ci că respectivii au fost consideraţi de votanţi mai puţin nocivi.
Forbes.com
Kotacu.com

Join the Conversation

3 Comments

  1. Lista e prea subiectiva…Ideea e ca ei vand divertisment si trateaza domeniul ca pe o afacere(fiindca si tu ai fi facut la fel ca pana la urma din ceva trebuia sa traiesti si tu daca erai in locul lor)…PR-ul de la EA a vrut doar sa arate cu degetul ca sunt companii mult mai “malefice”…ce prin produsele lor fac indirect mai mult rau… Si totusi ma intreb de ce in aceea competitie nu se aflau si alte exemple ilustre precum Activision? Ca EA au practicile de mai sus, sunt total de acord dar in acelasi timp ii admir pentru ca incearca din cand in cand idei noi (Dead Space, The Saboteur, Mirror`s Edge, Kingdoms of Amalaur, Brutal Legend etc). Activision in schimb mulge o franciza pana la epuizare. Au omoarat deja…Guitar hero, Wow a inceput sa o ia la vale, si mai au doar Call of duty, asta in conditiile in care cele trei ip-uri genereau 70% din veniturile companiei acum cativa ani. Ramane de vazut cat timp vor mai fi pacaliti, ca pana la urma Activision in ochii mei este cu doua clase peste EA la acest capitol. Pana la urma, PR-ul de la EA nu e suparat ca nu au castigat BP, Chevron sau Philip Morris, ci l-a deranjat faptul ca nu au fost nici macar nominalizati…

  2. @mihai: Sincer sa fiu, Activision nu meritau sa castige rahatul de aur in locul EA. Dupa ce Blizzard or sa scoata Diablo III, mai vorbim, dar deocamdata EA merita cu varf si indesat titlul. Activision nu face altceva decat sa scoata jocuri proaste si sa distruga renumele francizelor pe care le au.
    EA, in schimb, fac mult mai mult de atat. Creaza francize noi, pe care le distrug in cel mai nesimtit mod cu putinta dupa aia. Nimanui nu-i mai pasa de Call of Duty, dar o planeta intreaga s-a umplut de draci din cauza Mass Effect 3. S-ar putea spune ca in timp ce Activision distrug francize, EA deja distrug sperantele oamenilor. Daca de Call of Duty nu ma mai intereseaza de la MW2 incoa, de Mass Effect 3 chiar mi-a pasat pentru ca reprezinta practic incheierea jocurilor precedente.
    In afara de asta, in timp ce cu Battle.net nu am avut niciodata probleme, Origin (pe care ti-l baga pe gat EA la ora actuala pentru orice joc cumperi de la ei) nu e nimic mai mult sau mai putin decat un imens virus. Vrei sa joci jocuri de la EA, trebuie sa le permiti sa iti citeasca toate datele de pe hard disk. A, si sa nu uitam, trebuie sa renunti la dreptul constitutional de a-i da in judecata. Si daca ai ceva de comentat impotriva EA, nu-i problema, iti baneaza contul cu totul. Tu dai bani munciti pe jocurile de la ei, iar ei pot sa iti arate proverbialul deget daca li se pare lor ca te-ai uitat urat.
    Frumos, nu?
    EA e locul unde se duc studiourile sa moara. Asa cum s-a intamplat cu Westwood si cu multi, multi altii inaintea lor si dupa ei. Cum e cazul cu BioWare acum.
    Cred ca Activision mai au mult de muncit pana or sa ajunga sa concureze EA cu adevarat din punctul asta de vedere.

Leave a comment

Leave a Reply to Andrei M. Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *