La fel ca şi ambalajul, aplicaţia software ce acompaniază mouse-ul Func MS-3 dă dovadă de o eleganţă aparte şi este în acelaşi timp şi intuitivă. După cum se poate observa, sunt oferite toate funcţiile importante precum cele 3 nivele de rezoluţie ce pot fi selectate folosind butoanele dedicate, este posibilă definirea funcţiei fiecărui buton în parte şi în plus se poate alege culoarea iluminării rotiţei scroll şi a butonului lateral. De asemenea, este posibilă definirea a până la 3 profiluri şi este oferit şi un editor Macro pentru cei mai pretenţioşi dintre utilizatori.
Odată instalată aplicaţia software, am trecut şi la treabă. Prima impresie a fost una ceva mai ciudată dată de dimensiunile mari cu care se laudă MS-3. Perioada de acomodare a fost însă destul de scurtă şi sunt convins că ea ar fi inexistentă în cazul utilizatorilor cu palme mai mari sau a celor obişnuiţi cu mouse-uri de acest calibru. Imediat după acomodare, am ajuns să mă bucur de ergonomia şi confortul oferit de Func MS-3 prin design-ul său odihnitor pentru toate cele 3 degete în mod normal nefolosite ale utilizatorului. Şi pot spune că producătorul a făcut o treabă excelentă la capitolul design deoarece nu am simţit ncio urmă de oboseală nici măcar după mai multe ore de rularea unor jocuri de acţiune. În plus, suprafaţa mată uşor cauciucată „face toţi banii” deoarece sporeşte aderenţa şi implicit precizia utilizatorului.
Poate unora dintre voi vi se pare ciudat că Func MS-3 nu dispune de greutăţi opţionale, aşa cum se întâmplă în cazul altor modele. Mă văd aşadar nevoit să vă reamintesc că avem de a face cu un model de dimensiuni mari şi, drept urmare, cu o greutate pe măsură. La 127g, vă puteţi imagina că mouse-ul nu mai are nevoie de greutăţi suplimentare.
Rezistenţa opusă de butoane la apăsare este medie, garantând astfel un feedback cât mai aproape de perfecţiune. Excepţie face butonul amplasat sub degetul mare al utilizatorului, a cărui apăsare necesită în mod inspirat ceva mai multă forţă pentru a nu fi declanşat accidental.
Senzorul Avago ADNS 9500 s-a achitat cu brio de îndatoriri, rezoluţia de până la 5040CPI, rata de eşantionare de până la 11750FPS şi acceleraţia de până la 30G garantând atât viteză cât şi precizie, deci adaptabilitate la orice mediu de lucru. Ţin totuşi să precizez că pe un monitor de 24” la rezoluţia 1920×1200 nu am simţit nevoia utilizării unei rezoluţii mai mari de 3200DPI.
Apreciez utilizarea unui cablu textil, dar parcă mi-aş fi dorit ca acesta să fie ceva mai moale. Este însă un detaliu minor ce poate fi trecut cu vederea, mai ales că pe piaţă există modele mai scumpe ce folosesc în mod barbar cabluri clasice.
Func Surface 1030 L este un produs destul de costisitor dacă ar trebui achiziţionat separat, preţul de circa 160 Lei fiind cu siguranţă respingător pentru cea mai mare parte a utilizatorilor. Cu toate acestea, rămână la latitudinea fiecăruia să decidă cât este dispus să investească pentru a-şi crea toate condiţiile necesare de a deveni un gamer desăvârşit. Spun asta deoarece Surface 1030 L este indiscutabil un produs excelent, cu o rigiditate bună, 2 suprafeţe de glisare foarte bine gândite şi o stabilitate pe birou foarte bună. Forma ergonomică este un aspect cheie, care transformă produsul într-unul desăvârşit, ce va încânta cu siguranţă gamerii de orice fel.
Concluzie
După cele prezentate, nu cred că aş mai putea adăuga ceva în încheiere. Luate separat, la un preţ întreg de 339 Lei pentru mouse şi 167 Lei pentru mouse pad, perechea MS-3 + Surface 1030 L se adresează unui număr foarte mic de utilizatori din cauza preţului mare.
Nu deoarece acesta nu ar fi justificat de calitatea oferită, ci din cauza faptului că sunt puţini cei care sunt dispuşi sau pot să scoată atâţia bani din buzunar pentru un mouse şi un mouse pad. La un preţ de 240 Lei, pachetul Func este în acest moment imbatabil şi nu ar trebui ratat de niciun pasionat de jocuri care îşi doreşte o experienţă cât mai bună.



