HTC Desire S – minor step, major phone

După cum cititorii ştiu deja, HTC Desire a fost lansat cu un ecran AMOLED dar l-a pierdut după câteva luni, când penuria de astfel de componente a silit compania să adopte tehnologia SLCD. Spre deosebire de Desire HD, al cărui ecran m-a cam dezamăgit, panoul SLCD din Desire S este foarte bun. Dincolo de culorile mai puţin agresive, imediat vizibile atunci când l-am pus lângă terminalul Desire proprietate personală, aspect care este oricum discutabil privit prin prisma naturaleței şi corectitudinii saturaţiei, ecranul din Desire S are luminozitate, contrast şi unghiuri de vizibilitate foarte bune şi un nivel de negru comparabil cu cel AMOLED. Rezoluţia WVGA este suficientă pentru diagonala de 3.7”, densitatea de 252 ppi fiind mai mult decât mulțumitoare şi superioară ecranului cu matrice PenTile din HTC Desire. Există un foarte uşor bleeding în partea de jos a ecranului dar trebuie să fii foarte atent pentru a-l observa, probabil că cei mai mulți utilizatori nici nu-l vor remarca.

Deşi ecranele SLCD se laudă cu o lizibilitate mai bună în lumina solară, nu am observat diferenţe remarcabile – aceasta rămâne mediocră. Suprafaţa tactilă capacitivă este foarte bună, eliminând şi limitarea celor maxim două puncte de contact din Desire, care ducea la imposibilitatea utilizării corecte a facilităților noi de rotire din Google Maps 5.

Ca şi Desire HD, Desire S este bazat pe o soluție SoC Qualcomm MSM8255. Acest procesor este bazat pe acelaşi nucleu ARM v7 numit Scorpion, însă procesorul grafic este acum un Adreno 205, care oferă o putere mai mult decât dublă faţă de vechiul Adreno 200 din QSD8250 folosit la Desire, depășind uneori şi chipul PowerVR SXG 540 supratactat din Samsung Galaxy S şi oferind totodată şi o arhitectură modernă cu shadere unificate, UMA şi early Z-reject. Cu circa 58 de cadre pe secundă în Neocore, Desire S este un terminal apt pentru rularea în condiţii excelente a tuturor jocurilor disponibile în Market. Fabricat în tehnologia de 45nm (faţă de 65nm în cazul vechiului model), noul Snapdragon este mai rece, lucru lesne de observat în cursul utilizării intensive, şi oferă teoretic un consum mai mic de energie.

Nu doar nucleu de procesare a cunoscut o actualizare ci şi memoria RAM şi stocarea internă. Cu o capacitate de 768MB, prima va permite un multitasking rapid în orice condiții, deși nici de cei 576MB din Desire nu m-am putut plânge. Mult mai importantă este însă creşterea spațiului de stocare, cel mai deranjant aspect al vechiului HTC Desire. Memoria NAND are o capacitate de 2GB, utilizatorului rămânându-i disponibil pentru aplicații exact 1GB – mult mai bine decât cei 150MB ai terminalului original. Evident, pentru muzică şi aplicații mai mari există opţiunea unui card MicroSD cu o capacitate de până la 32GB, mai ales că HTC nu oferă nici un card în pachet.
Restul specificaţiilor hardware se pot vedea pe pagina următoare, remarcându-se doar adaptorul de reţea 802.11n şi suportul HSDPA şi HSUPA care oferă acum rate de transfer de până la 14.4Mbps download şi 5.76Mbps upload. Deşi nu pot afirma categoric şi nici proba temeinic afirmaţia, am avut impresia că Desire S stă mai bine şi la puterea semnalului decât Desire – stau într-o zonă cu semnal slab dar cu noul terminal nu am mai avut întreruperi ocazionale si nici indicatorul de semnal nu a mai fluctuat atât de mult.