HTC One X – bigger, better, faster

Nu doar Tegra 3 și nucleul quad-core sunt o noutate pentru HTC, dar și ecranul S-IPS. Compania a cochetat cu AMOLED și SLCD în trecut, dar One X este primul terminal al companiei care folosește acest tip de panou. Avantajele unui panou S-IPS se observă imediat și pe One X, acesta oferind culori naturale foarte bune, unghiuri de vizibilitate excelente, nivel de alb curat, contrast bun, luminozitate ridicată și un comportament foarte bun în lumina solară. Din păcate calitatea ecranului este umbrită de power management-ul agresiv, care-l face prea întunecat de cele mai multe ori în timp ce el își arată splendoarea doar la luminozitatea maximă, și nivelul de negru care este mulțumitor dar departe de ceea ce oferă un panou AMOLED.

HTC a ales o rezoluție de 720×1280 pixeli pentru ecran, primul terminal internațional al companiei care oferă așa ceva și al doilea, după Rezound-ul făcut pentru AT&T, care oferă astfel o densitate de 312ppi, excelenta ținând cont că dimensiunea te face să-l ții și puțin mai departe de ochi.
În stilul caracteristic, NVIDIA a lăudat cât a putut de mult noul Tegra 3 în ziua lansării, dar timpul a trecut iar concurență nu a dormit deloc. Pastila de siliciu cu o suprafață de 80mm^2 ascunde patru nuclee ARM Cortex-A9 fabricate într-un proces pe 40nm și tactate la un maxim de 1,5GHz, și un al cincilea nucleu cu aceeași arhitectură dar tactat la maxim 500MHz și fabricat într-un proces low-power. Acesta este folosit însă doar în momentele în care sarcinile executate nu necesită putere de calcul sporită, cum ar fi stand-by, și este invizibil pentru sistemul de operare. Față de vechea generație Tegra 2, NVIDIA a adus și suportul pentru setul de instrucțiuni NEON, păstrând însă aceleași cantități de memorie cache. Iar acest salt mic a costat, noul nucleu Krait din procesoarele Qualcomm MSM8260A și MSM8960, similare în mare parte cu design-ul de referința al generației următoare ARM Cortex-A15, oferind o performanță net superioară în testele de pure de procesor precum Linpack.
Procesorul grafic GeForce ULP este o evoluția a celui din Tegra 2, dublând numărul de unități de pixel shading la 8 și păstrându-l pe cel al vertex shaderelor la 4 pentru un total de 12 unități de calcul. În cazul performanței video, NVIDIA a reușit să-i depășească pe cei de la Qualcomm cu al lor curent Adreno 225, performanța GeForce ULP fiind întrecută în acest moment doar de PowerVR SGX543MP din iPhone 4S și de necunoscuta versiune de ARM Mali-400MP4 din Samsung Galaxy S III. În final însă, bătaia pe cifre în teste sintetice este puțin cam seacă la acest nivel de vârf, Tegra 3 oferind un nivel general al performanței mai mult decât suficient pentru orice aplicație.

Chipul Tegra 3 este însoțit de o memorie RAM cu o capacitate de 1GB și o stocare internă cu o capacitate de 32GB. Aceasta din urmă are performanțe bune, circa 6MB/s la scriere via USB și mult mai rapid intern după cum se vede în AnTuTu Benchmark, însă numai 27,35GB sunt disponibil utilizatorului, 25,24GB pentru date și 2,11GB pentru aplicații, restul fiind ocupați de diversele partiții ale sistemului de operare. Din păcate aceasta este cantitate de date cu care va trebui să vă descurcați, One X neavând și un slot pentru carduri de memorie.
Modemul radio oferă GSM și HSDPA quad-band (HSDPA 21 Mbps, HSUPA 5.76 Mbps), la care se adaugă un modul wireless Wi-Fi 802.11 a/b/g/n (HTC One X fiind astfel printre puținele terminale care oferă suport pentru 802.11a și 802.11n 5GHz), DLNA, Bluetooth 4.0, un suport NFC pe care n-am avut cu ce să-l testez și un port MicroUSB 2.0 care oferă și ieșirea video MHL dar nu și USB OTG. Evident, setul de senzori este complet: accelerometru, magnetometru, giroscop, senzor de luminozitate și de proximitate.