Ultima oară când l-am bătut pe frate-meu la Heroes III s-a supărat pe mine şi apoi s-a dus să mai exerseze nişte lupte pe ture. De seria Disciples n-a fost interesat, poate şi pentru că primele două jocuri au apărut acum multă vreme. Disciples III ar fi trebuit să apară de ceva vreme, ba chiar a şi reuşit performanţa în teritoriile ruse. A fost primit extrem de prost, aşa că pentru restul lumii, în mod clar a rămas în continuare în lucru.
TBS/RPG la fel ca marele său rival, Heroes of Might and Magic, Disciples III revine în atenţie cu informaţii noi despre Empire, facţiunea oamenilor, născută din geniul creator al îngerului Bethrezen. Ca orice om, şi cei din joc sunt imprevizibili, independenţi şi suparacioşi, astfel că imediat apare şi cafteala cu restul de rase, nemorţii şi elfii. Iar la acest capitol, sunt cei mai disciplinaţi, au cei mai buni războinici, dar şi cei mai buni healeri.
Oamenii din Disciples III pot fi cele mai nobile suflete, dar şi trădători de cea mai joasă speţă; religioşi până în vârful urechilor, îl venereaza acum pe Celestial Father, şi îngerul care le-a dat viaţă e considerat cel mai mare duşman. Aşa că, atenţie la această rasă ciudată: azi s-ar putea să vă iubească, iar mâine să vă bage un cuţit între coaste. Cu acelaşi zâmbet luminos şi tridimensional pe faţă.


