Jocurile de PC încă sunt foarte importante pentru NVIDIA

A fost o perioadă în care gaming însemna implicit NVIDIA. Programul „The Way It’s Meant to be Played” s-a dovedit o idee strălucită a producătorului şi mulţumită unei finanţări adecvate a oferit rezultatele sperate: popularitate în rândul pasionaţilor de jocuri. Şi dacă ne gândim că jocurile sunt principalii factori care îndeamnă utilizatorii de PC să cumpere plăci video, realizăm cât de inspiraţi au fost cei de la NVIDIA când s-au axat pe această idee.
Dar, ca orice companie din lume, NVIDIA îşi doreşte să se extindă şi a adulmecat corect tendinţele pieţei, motiv pentru care a investit eforturi serioase în dezvoltarea, promovarea şi implementare platformei Tegra. Neavând însă resursele unei companii precum Intel, este însă destul de dificil să te concentrezi în mai multe direcţii. Aşa se face că de ceva vreme încoace, interesul NVIDIA pentru PC-urile de gaming şi pentru jocurile de PC în general pare înc ontinuă scădere. Ba chiar mi-a fost dat să aud la un moment dat, cu câţiva ani în urmă, chiar din gura unui reprezentant al companiei ce susţinea superioritatea NVIDIA faţă de concurenţă, că ei sunt cu un pas înainte deoarece au început să îşi îndrepte atenţia către produsul viitorului. Vorbea, desigur, despre Tegra.
NVIDIA au dat semne de uşoară „oboseală” şi la capitolul comunicare în materie de jocuri, atenţia fiind în mod evident orientată către dispozitivele mobile. Iar de această scăpare au profitat AMD cu lansarea programului Never Settle, iar ulterior cu Never Settle Reloaded. Lansarea jocului Metro: Last Light demonstrează însă că programul „The Way It’s Meant to be Played” este cât se poate de activ şi că NVIDIA nu i-a uitat pe gamerii de PC. Şi lansarea GTX 770 – care deşi este o placă video prea scumpă pentru cea mai mare parte a utilizatorilor – aduce o îmbunătăţire clară a raportului performanţă/preţ faţă de generaţia anterioară.
Aceste aspecte nu sunt însă chiar de ajuns pentru a demonstra că producătorul manifestă acelaşi nivel de atenţie pentru jocurile pe PC. Iar NVIDIA cred că ştie asta şi de aceea a organizat ieri o întâlnire cu presa pentru a ne arăta că jocurile de PC sunt la fel de importante pentru ei cum au fost întotdeauna.
NVIDIA si jocurile - David Koblizek
David Koblizek – Product PR Manager – ne-a arătat câteva demonstraţii tehnologice interesante, ce ilustrează posibilitatea de a crea imagini tot mai realiste mulţumită evoluţiei plăcilor video din ultimii ani, demonstraţii care de altfel sunt prezentate şi pe Internet de ceva vreme încoace. De asemenea, a adus în discuţie şi aplicaţia GeForce Experience, despre care am povestit puţin cu ocazia lansării lui GTX 780. Ideea din spatele acesteia este una interesantă şi chiar stau şi mă întreb cum de nu a fost adoptată mai demult. Practic, utilizatorii ceva mai leneşi sau mai puţin cunoscători se pot bucura de o optimizare automată a jocurilor pentru a obţine maximul de calitate posibil în condiţiile unui framerate acceptabil. Personal, consider GeForce Experience o valoare adăugată plăcilor video NVIDIA, dar şi un efort suplimentar depus de producător pentru a oferi gamerilor o experienţă cât mai bună. Apoi, ar mai fi şi ShadowPlay – instrumentul din noua versiune a GeForce Experience ce va permite capturi Full HD în formatul H.264 cu 30FPS a ultimelor 20 minute de gameplay. Iniţiativa este demnă de laudă, dar limitarea la 20 minute nu o pot înţelege.
Deşi evenimentul a avut în centrul atenţiei jocurile pe PC, David Koblizek a atras atenţia şi asupra faptului că industria jocurilor a evoluat şi nu se mai rezumă acum la PC şi console. Dispozitivele mobile atrag tot mai mulţi utilizatori şi tot mai mulţi gameri, motiv pentru care NVIDIA a realizat consola portabilă Shield, despre care aţi auzit de nenumărate ori. Un prototip al acesteia dintr-un stadiu intermediar al dezvoltării a fost prezent şi la evenimentul de ieri pentru a permite celor prezenţi să simtă pe propria piele ce înseamnă jocurile în mişcare.

NVIDIA si jocurile - Shield 1 NVIDIA si jocurile - Shield 2

Personal, nu cred în NVIDIA Shield şi sunt de părere că în stadiul actual nu are prea mari şanse de reuşită. Nu în condiţiile în care va costa probabil circa 1800 Lei în România şi când sunt alţii pe piaţă cu mai multă experienţă, un renume şi preţuri mai bune.
Revenind la jocurile de PC, este bine de ştiut că NVIDIA au realizat că Tegra nu reprezintă totul şi că piaţa pe care şi-au format un renume este încă extrem de importantă şi chiar înregistrează creşteri.

Join the Conversation

4 Comments

  1. Din pacate preturile practicate denota faptul can NVIDIA doreste disparitia atat a PC-ului cat si a jocurilor pentru acesta.

  2. Nvidia a abandonat demult pc gaming-ul,e o realitate,o stie toata lumea,numai semnatarul articolului nu…
    Verzii s-au bagat acum puternic pe piata mobilelor si mai nou in cercetarea medicala,gamerii avand parte de refresh-uri ale GTX 680/670 mascate sub sigla GTX 770.
    Si inca ceva: GTX 770 nu este sub nicio forma un avans considerabil de performanta de la GTX 680,asa cum lasi sa se inteleaga la un moment dat d-le autor, si nici de la GTX 670,cele 4-6 fps-uri in plus neputand sa faca diferenta.
    Sigur pe partea de pret e alegerea logica pentru cineva care doreste o placa Nvidia high-end,dar pentru posesorii de Keplere high-end din seria 600,noua creatie a verzilor nu reprezinta un upgrade.
    Driverele proaste umbresc insa orice lansare Nvidia in materie de placi video,verzii ajungand exact in situatia ATI de acum cativa ani – ma confrunt cu astfel de probleme,sunt posesor de GTX 670,o placa video foarte puternica de altfel,dar trasa in jos de driverele din ultimele 6 luni.
    Asa ca,d-le autor,nu mai fii fanboy Nvidia si nu le mai fa reclama ca nu prea ai de ce: ideea de ”the way is meant to be played” s-a dus dracului de mult,verzii s-au indepartat mult de gaming-ul pur care a fost acaparat de AMD,iar lansarile lor video sunt insotite de drivere execrabile (intra pe GEFORCE forum sa vezi dezastrul live).
    Stima!

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *