Kai, tableta Android quad-core de 199$ promisă de NVIDIA

La sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, Jen-Hsun Huang, managerul NVIDIA, a promis că prețul tabletelor bazate pe platforma Tegra 3 va scădea în câteva trimestre până la un nivel de circa 299$. Ulterior, acesta a prezentat în cadrul CES 2012 și o tabletă fabricată de ASUS, ME370T, a cărei preț preconizat era de circa 250$ dar despre care n-am mai primit vești de atunci.
În final, compania a anunțat astăzi că lucrează la o platformă hardware numită Kai, neprecizând însă dacă este un design de referință sau o versiune nouă cu cost mai scăzut a chipului Tegra 3, și că aceasta va permite lansarea unor tablete quad-core cu un preț de 199$.

Conform planului de dezvoltare anunțat acum ceva vreme, viitoarele produse ale companiei sunt Tegra 4 (Wayne) și primul lor chip cu modem încorporat, bazat pe tehnologiile achiziționate odată cu Icera, cunoscut sub numele de cod Grey. Dar acestea sunt prevăzute să fie finalizate în 2013 și oricum nu ar fi rimat cu o platformă cu cost scăzut. Pentru vara acestui an, NVIDIA avea însă prevăzut un chip Tegra 3 produs într-un proces de fabricație pe 28nm, față de cei 40nm ai generației actuale, și este posibil ca acest SoC, mai ieftin și posibil și subtactat pentru maximizarea yield-ului, să fie baza enigmaticului Kai.
Indiferent dacă în spatele acestui nume se ascunde Kal-El+ sau nu, vestea este bună pentru amatorii de tabletele Android și pentru Google deoarece, fie că ne place sau nu, cele mai bine vândute tabletele Android de până acum au fost cele ieftine: Amazon Kindle Fire și Barnes & Noble Nook. Rămâne de văzut când vom vedea însă și rezultatul acestui anunț, NVIDIA necomunicând nimic în acest sens.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *