Lenovo au prezentat profesionistul, elegantul şi accesibilul

Că tot aminteam mai devreme de Lenovo, iată că am ajuns să vorbim şi despre ei. Producătorul ameninţă încă de anul trecut că 2014 va fi un an mare pentru ei pe piaţa smartphone-urilor. Încă nu s-au aruncat la declaraţii atât de puternice precum cele de acum câţiva ani în materie de PC-uri, dar intenţiile Lenovo sunt clare şi avem toate motivele să ne aşteptăm la o creştere agresivă. Nici nu a început bine Mobile World Congress 2014, că Lenovo au şi anunţat 3 terminale mobile noi, ce vizează segmente de piaţă diferite.
S860 a fost creat cu gândul la profesioniştii care petrec mult timp pe drumuri şi poartă multe convorbiri telefonice în deplasări. Pentru aceştia, autonomia reprezintă un aspect cheie şi uite aşa noul terminal Lenovo promite o autonomie de până la 40 zile în standby sau 24 ore de convorbiri prin 3G, mulţumită bateriei cu capacitatea de 4000mAh. El este echipat cu un procesor quad-core MediaTek MT6582 tactat la 1.3GHz, 2GB memorie RAM şi 16GB capacitate de stocare şi nu beneficiază de slot pentru adăugarea unui card de memorie. Ecranul IPS de 5.3” are din păcate o rezoluţie de numai 1280×720 pixeli, de unde rezultă o densitate de 277ppi. Camera principală oferă o rezoluţie de 8MP, focalizare automată şi flash LED, iar cea secundară are o rezoluţie de 1.5MP.
Lenovo S860
Se 850 se adresează utilizatorilor aflaţi în căutarea eleganţei şi de aceea beneficiază de o carcasă din sticlă cu o grosime de numai 8.2mm. El este echipat cu acelaşi procesor quad-core MediaTek MT6582 tactat la 1.3GHz, dar are o memorie RAM cu capacitatea de numai 1GB. Capacitatea de stocare este tot de 16GB şi nici de această dată nu avem slot pentru card de memorie. Camerele au fost îmbunătăţite, astfel că cea principală oferă de această dată o rezoluţie de 13MP, iar cea secundară ajunge la 5MP. Ecranul, de 5” de această dată, se opreşte tot la rezoluţia de 1280×720 pixeli. Bateria utilizată de S850 este de 2 ori mai mică decât cea din S860, având o capacitate de numai 2000mAh.
Lenovo S850
Deşi se adresează utilizatorilor cu bugete mai reduse, S660 se mândreşte cu acelaşi procesor quad-core Mediatek MT6582M tactat la 1.3GHz şi dispune de memorie RAM cu capacitatea de 1GB. Capacitatea de stocare a fost redusă la 8GB, dar a fost implementat şi un slot pentru carduri de memorie microSD cu capacităţi de până la 32GB. Din păcate, ecranul IPS de 4.7” este unul qHD (960×540 pixeli). O veste excelentă pentru utilizatorii interesaţi de Lenovo S660 este că acesta vine echipat cu o baterie de 3000mAh.
Lenovo S660
Conform informaţiilor disponibile în acest moment, preţurile recomandate sunt de 349USD pentru S860, 269USD pentru S850 şi 229USD pentru S660. Din nefericire, mai ştim că cele 3 terminale vor fi disponibile numai pe anumite pieţe. Sper totuşi că Lenovo se vor ţine de cuvânt cu promisiunile de expansiune pentru 2014 şi că vom vedea aceste modele cât de curând şi în magazinele din România.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *