Bioware anunţă conţinut nou pentru Mass Effect 3, după DLC-ul care a mai adus ceva lumină în finalul considerat extrem de slab al jocului. Astfel, Leviathan este axat pe single player şi se ocupă de un mister din adâncurile spaţiului, un “ceva” necunoscut capabil să omoare un Reaper. Shepard trebuie să descopere cel mai bine păstrat secret din galaxie şi în acelaşi timp să afle mai multe despre originea Reaperilor. Pachetul va conţine sisteme noi şi zone suplimentare pentru Citadelă, personaje şi arme (shotgun-ul AT-12 Raider şi puşca de asalt M-55 Argus). Leviathan va fi disponibil în curând pentru PC, Xbox 360 şi PS 3 la preţul de 10 dolari (800 de puncte Microsoft).
În plus, Bioware mai plănuieşte un nou pachet de arme tot pentru single player, disponibil începând de pe 7 august. Preţul este 2 dolari şi pachetul va conţine 7 arme în total, dintre care 5 încadrate la categoria bonus.
Pe o linie puţin diferită, Mass Effect ajunge de acum şi pe console, cu o lansare dedicată Wii U şi o schemă de control realizată în jurul Wiipad. Producţia dedicată Nintendo Wii U va iclude şi Extended Cut, partea multiplayer şi o poveste care acoperă evenimente trecute din universul Mass Effect.