Atunci când foloseşti un Tablet PC, nu te aştepţi să obţii cine ştie ce calitate din partea camerelor integrate. Aşa se face că de fiecare dacă când pun mâna pe un model nou, aşteptările mele pleacă de la un nivel foarte scăzut. Poate că acesta este motivul pentru care camera de 5MP utilizată de ASUS MeMO Pad FHD 10 mi-a lăsat o impresie pozitivă. Avem şi de această dată un zgomot de imagine destul de pregnant, doar că parcă nu este chiar atât de deranjant. În plus, sensibilitatea la lumină este ceva mai bună decât mă aştepta, iar culorile sunt redate mai fidel decât anticipasem.
Plecând de la rezultatele obţinute cu camera principală, m-am aşteptat ca şi cea secundară să ofere un nivel de calitate pe măsură, dar am realizat rapid că nu este cazul să mă entuziasmez. În exterior, cu o lumină ambientală sănătoasă, aceasta se descurcă admirabil, dar în interior, toate fotografiile realizate au fost neclare.
În sfârşit, ar mai trebui adăugat faptul că ASUS oferă opţiunea realizării de fotografii panoramice. Iar exemplul de mai jos reprezintă o mostră a ceea ce puteţi face cu camera principală de 5MP.

Trecând la partea de înregistrări video, camera principală reuşeşte din nou să surprindă, clipurile Full HD realizate având o calitate ceva mai bună decât m-aş fi aşteptat, atât la interior cât şi la exterior.
Camera secundară, limitată la 720p, se descurcă acceptabil la exterior, dar în interior aş fi vrut o calitate ceva mai bună, chiar şi pentru video-conferinţe.
Impresii şi concluzie
După cum am arătat, ASUS MeMO Pad înseamnă hardware performant, un ecran bun, camere decente şi un design plăcut. Mai trebuie adăugat că boxele oferă şi ele o calitate suficient de bună pentru cea mai mare a utilizatorilor. Oricum, calitatea redării este ceva mai bună decât mă aşteptam pentru acest segment de preţ. Construcţia este în linii mari şi ea una destul de reuşită. Spatele rigid, chiar dacă este din plastic, se simte bine în mână, iar suprafaţa sa granulată s-a dovedit de mare ajutor pentru o aderenţă bună. O mică problemă am sesizat-o la nivelul ramei ecranului, care nu este rigidizată suficient şi are un mic joc în partea inferioară. Acest detaliu se observă însă destul de greu şi admit că există posibilitatea ca el să nu se manifeste în cazul altor exemplare.
Punând la un loc toate elementele ce descriu MeMO Pad FHD 10, rezultă un Tablet PC reuşit, care reuşeşte să surprindă plăcut, mai ales pe cei care cunosc primul MeMO Pad lansat de ASUS. Preţul de achiziţie rămâne întotdeauna o problemă delicată, mai ales pentru piaţa din România. Versiunea de 16GB pleacă de pe la 1330 Lei, ceea ce pare un preţ corect, dar un 1299 Lei parcă ar fi fost mai atractiv. Modelul de 32GB variază însă în intervalul 1500-1700 Lei, ceea ce parcă mi se pare puţin cam mult deoarece consider că 1399 sau chiar şi 1449 Lei ar fi fost mai potrivit. Oricum, ASUS MeMO Pad FHD 10 s-a dovedit o surpriză cu adevărat plăcută şi sunt convins că va face ceva valuri în segmentul de piaţă din care face parte.



