Natec încearcă să satisfacă toate cerinţele gamerilor pretenţioşi prin tastatura Genesis RX88

3 of 3Next
Use your ← → (arrow) keys to browse


V-am arătat până acum că Genesis RX88 este o tastatură cu un design reuşit, o construcţie solidă şi dotări de cea mai bună calitate, pentru a oferi utilizatorului o experienţă cât mai reuşită. Să trecem însă ceva mai departe şi să vedem cum se comportă noua creaţie a celor de la Natec atunci când este pusă la treabă. Primul detaliu neplăcut este aplicaţia software. Dragon Abyss Gaming Keyboard, pe numele său, nu numai că are un design complet neinspirat, dar nu este deloc intuitivă. Ea oferă posibilitatea de a atribui un profil unuin anumit joc, permite selectarea ratei de reportare şi permite definirea tastelor G1-G5, inclusiv înregistrarea de comenzi Macro. Vestea bună este că aplicaţia funcţionează fără probleme, aşa că după configurare nu vă va da niciun fel de bătăi de cap.

Natec Genesis RX88 - Dragon Abyss Gaming Keyboard 1 Natec Genesis RX88 - Dragon Abyss Gaming Keyboard 2

Natec Genesis RX88 - Dragon Abyss Gaming Keyboard 3 Natec Genesis RX88 - Dragon Abyss Gaming Keyboard 4

Odată pusă în funcţiune, m-am lovit de o primă problemă deranjantă, cauzată de ceea ce ar fi trebuit să fie asul din mânecă al lui Natec Genesis RX88. După cum aţi văzut în imaginile de mai devreme, LED-ul pentru backlight este amplasat imediat sub switch-ul mecanic, adică în partea de jos a fiecărei taste. La o poziţionare a utilizatorului direct deasupra tastaturii, nu se remarcă nicio problemă, backight-ul părând unul reuşit.
Natec Genesis RX88 - aprinsa 1
În momentul în care utilizatorul se depărtează însă puţin de tastatură pentru a lua poziţia normală în faţa PC-ului, se observă că LED-urile luminează puternic, chiar orbitor de sub taste, direct către ochii acestuia. Acest comportament este unul extrem de deranjant, mai ales dacă se optează pentru nivelul maxim de putere al backlight-ului. La reducerea nivelului la 50%, disconfortul este oarecum redus, dar nu suficient. Aşadar, ceea ce ar fi trebuit să fie punctul forte al lui RX88 s-a dovedit a fi de fapt călcâiul lui Ahile. Şi de aceea, am preferat să folosesc tastatura  cu backlight-ul oprit pe toată durata testării.
Natec Genesis RX88 - aprinsa 2
O explicaţie pentru această eroare de proiectare ar fi: aşa cum probabil aţi observat deja, tastele sunt inscripţionate în partea de jos, iar pentru un backlight mai eficient producătorul a decis să amplaseze LED-urile în aceeaşi zonă, dar a omis faptul că o astfel de poziţionare s-ar putea dovedi extrem de deranjantă pentru utilizator. Şi dacă Natec Genesis RX88 nu ar fi fost un produs excelent, poate că nu mi-ar fi părut atât de rău să văd cum producătorul a dat cu bâta în baltă la un detaliu atât de banal. Dar RX88 este o tastatură excelentă, ceea ce face ca problema backlight-ului să fie cu atât mai regretabilă  cu cât modelul ar fi putut fi unul cu adevărat desăvârşit.
Layout-ul, mărimea tastelor, cursa lor, feedback-ul oferit şi rezistenţa la apăsare mi s-au părut perfecte atât pentru jocuri cât şi pentru redactarea de documente. Este drept că am avut nevoie de o perioadă de acomodare, dar aceasta a fost mai scurtă decât anticipam iniţial şi am beneficiat rapid de avantajele oferite de switch-urile mecanice ce echipează tastatura. Zgomotul la tastare este ceva mai puternic decât vă aşteptaţi probabil unii dintre voi şi are o tentă uşor mecanică ce v-ar putea deranja la început. Dar acesta face parte din farmecul utilizării unei tastaturi mecanice şi vă veţi obişnui cu el chiar mai rapid decât vă imaginaţi.
Greutatea mare a tastaturii şi picioruşele din cauciuc îi asigură o stabilitate bună pe orice suprafaţă ar fi amplasată. Pal rest-ul din plastic fin asigură atât o aderenţă bună cât şi o senzaţie foarte plăcută la atingere. Iar zona din plastic lucios cu sigla iluminată reuşeşte în mod surprinzător să confere un aspect elegant produsului.

Concluzie

La final, rămân cu un uşor regret vizavi de Natec Genesis RX88. Nu aş vrea să mă înţelegeţi greşit, deoarece produsul este unul foarte reuşit şi ar fi fost chiar desăvârşit dacă nu ar fi fost acea problemă cu backlight-ul. De aici şi regretul meu: că nu pot acorda acestui produs, care mi-a lăsat o impresie generală foarte bună, premiul pe care aş fi vrut să i-l acord. Cu toate acestea, Natec Genesis RX88 este un produs pe care nu l-aş refuza la nicio oră de pe biroul meu dacă aş fi avut ceva mai mult timp pentru jocuri şi dacă nu aş fi devenit între timp mare fan al perifericelor wireless. Preţul de circa 430 Lei la cât este comercializat în prezent modelul pe piaţa din România este cât se poate de tentant pentru funcţiile şi dotările ce îl caracterizează. Aşadar, dacă vă aflaţi în căutarea unei tastaturi de gaming în acest segment de preţ, poate ar fi bine să aruncaţi un ochi şi la Natec Genesis RX88, cu menţiunea că ar fi bine să ignoraţi funcţia de backlight. După părerea mea, tastatura oferă cam tot ce şi-ar putea dori un gamer actuală: switch-uri mecanice, Anti-ghosting, profile de utilizare, taste configurabile, funcţii Macro, design reuşit şi construcţie solidă.

3 of 3Next
Use your ← → (arrow) keys to browse

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *