Noul Nexus 7: în curând şi alb

Una dintre cele mai bune idei pe care le-au avut Google în materie de dispozitive Android a fost crearea familiei Nexus cu care au reuşit să ofere un raport calitate/preţ greu de depăşit, dându-le anumitor parteneri o mână de ajutor şi altora un exemplu „Aşa da”. Primul Nexus 7 a fost disponibil într-o singură culoare – negru – iar noul Nexus 7 s-a lansat tot cu o carcasă neagră. Personal, prefer negrul şi nu mă deranjează că nu mi se oferă alternative. Vremurile însă se schimbă şi moda odată cu ele, iar sobrietatea negrului începe să fie văzută ca o monotonie.
Aşa se face că Google şi ASUS s-au conformat cerinţelor pieţei şi au creat o variantă albă pentru noul Tablet PC Nexus 7. Nu vă imaginaţi însă că vorbim despre un dispozitiv complet alb. Doar partea din spate este albă, în timp ce partea frontală a rămas neagră. Eu unul nu pot spune că mă dau în vânt după această combinaţie, mai ales că am avut ocazia cu câţiva ani în urmă să mă joc cu un Motorola Defy care folosea aceeaşi abordare. Sunt însă perfect conştient că există suficienţi utilizatori dornici să iasă din monotonia negrului, aşa că iniţiativa Google-ASUS este de apreciat. Până la urmă, varietatea nu a stricat niciunui utilizator.
Nexus 7 2013 White
Restul specificaţiilor noului Nexus 7 rămân neschimbate: procesor Qualcomm Snapdragon S4, 2GB memorie RAM, ecran IPS Full HD de 7” şi sistem de operare Google Android 4.4. Preţul nu va suferi nici el nicio modificare, dar trebuie să ştiţi că versiunea albă a Tablet PC-ului Nexus 7 va ajunge în România de abia anul viitor.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *