Peste 3 milioane de APU-uri AMD Fusion în lume

AMD Fusion – numele sugestiv dat de AMD APU-urilor sale – este un produs despre care tot auzim de câţiva ani de zile, dar care a văzut rafturile magazinelor de abia în prima săptămână a acestui an. Desigur, producătorul a livrat produsul către parteneri cu mult mai devreme, dar primul contact Fusion – utilizator final a fost posibil de abia începând cu data 6 ianuarie 2011. Primul produs bazat pe AMD Fusion pe care l-am testat m-a convins de avantajele noii platforme AMD, iar următoarele nu au făcut altceva decât să îmi confirme părerea deja formată. Zilele astea, mă joc cu un netbook ce afişează logo-ul AMD, dar toate la rândul lor…
De la introducere AMD Fusion pe piaţă şi până acum, s-au scurs deja peste patru luni, iar de la începerea livrărilor pentru parteneri a trecut probabil peste o jumătate de an. De altfel, producătorul chiar a anunţat la un moment dat că a livrat un milion de unităţi Fusion înainte de încheierea anului 2010. La un moment dat, chiar se vorbea despre un deficit de APU-uri Fusion, AMD confruntându-se pentru prima dată după foarte mult timp cu un succes mai mare decât cel preconizat.
Astăzi, numărul de APU-uri Fusion livrate de AMD a depăşit valoarea de trei milioane. Poate că pentru unii, această statistică nu are nicio importanţă, însă ea este un motiv de bucurie pentru orice utilizator imparţial, conştient de ceea ce se întâmplă pe piaţa hardware în prezent. Practic, AMD a reuşit să se facă auzit pe o piaţă unde era complet absent până acum.
Piaţa sistemelor de calcul se schimbă, iar schimbările despre care vorbesc sunt unele majore. PC-ul migrează de la stadiul de unealtă, echipament de calcul utilizat pentru diverse scopuri bine definite, la acela de gadget, omniprezent. În România, nivelul slab de trai împiedică manifestarea tendinţelor care deja capătă amploare în ţările dezvoltate. În timp ce în România unii încă se mai chinuie să implementeze conceptul „un televizor per cameră”, în statele dezvoltate există deja utilizatori care se laudă cu un PC per cameră. Poate că pentru utilizatorul care doreşte un PC care să facă de toate, un sistem de calcul bazat pe AMD Fusion nu este o alegere prea inspirată. Pentru un utilizator care deţine însă deja un PC performant pentru jocuri şi alte sarcini complicate, de care este mulţumit şi cel puţin un laptop, dotarea sufrageriei sau chiar a bucătăriei cu sisteme de calcul poate reprezenta următorul pas logic. Aici, AMD Fusion oferă cam toate funcţiile necesare, încadrându-se de minune într-un HTPC, dar şi într-un PC all-in-one, eventual şi cu ecran tactil, iar preţul de achiziţie este unul cât se poate de decent. Să nu uităm însă nici de netbook-uri, care au migrat rapid de la stadiul de sisteme accesibile dedicate utilizatorilor cu bugete reduse la acela de accesorii arătoase, utilizate chiar şi de oamenii înstăriţi.
Într-o astfel de piaţă, care suferă modificări semnificative, nu reprezintă o surpriză pentru nimeni că AMD a reuşit să livreze peste trei milioane de unităţi Fusion în circa jumătate de an. Deocamdată Fusion nu operează decât pe segmentul Entry Level şi în plus se rezumă la numai două modele (C-50 şi E-350), însă în scurt timp se va lansa şi mult mai puternica arhitectură Llano. Chiar dacă şansele ca aceasta să concureze la partea de procesare cu actualele Sandy Bridge sunt reduse, Llano se anunţă un produs extrem de interesant şi cu siguranţă numele AMD va deveni mai des întâlnit.
Ştiu că există unii printre voi care nu sunt de acord cu evoluţia industriei hardware şi cu tangenţele tot mai puternice cu piaţa de gadget-uri, însă tendinţele sunt dictate de majoritate. În plus, există unele şanse ca exact aceste tendinţe să relanseze competiţia pe piaţa procesoarelor (mai nou, APU-uri), deci nimeni nu are de ce să se plângă. Aşadar, numărul de trei milioane de APU-uri AMD livrate până acum reprezintă o veste extrem de bună, în primul rând deoarece înseamnă că avem şanse să vedem ceva concurenţă reală între Intel şi AMD.

Join the Conversation

3 Comments

  1. Doar ce mi-am construit un HTPC pe AsRock E350M1, dupa ce am citit unul din articolele tale despre Fusion (multumesc :P).
    Sunt multumit de APU-ul AMD, mai ales ca pot sa ma bucur de filme HD prin XBMC pe TV. MA bucur pentru AMD, concurenta nu strica!

  2. Tot nu consider ca pretul Fusion e bun pt. XBMC, daca doar asta faci pe el.
    Sunt curios, caraboy, la cat te-a ajuns set-up-ul? (eventual fara storage)

  3. 610 lei carcasa cute j + placa baza + memorie. HDD-ul il aveam.
    Ma mai joc GRID pe TV, rFactor (cu mod F1) si flatout2.
    Nu stiu cum ti se pare pretul, dar un ION tot cam pe aici se invartea. Am vrut musai decodare HD, asa puteam pune pentru XBMC si o placa atom cu intel 945GC, dar cu HDul e problema. 🙂

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *