După toate zvonurile apărute pe meleagurile Internetului, cei de la Rockstar au lansat primul trailer pentru Grand Theft Auto V, următorul joc din populara serie open-world. Prezentarea video este mai mult un teaser, cât să ne facă poftă, pentru că nu dezvăluie subtitlul (dacă va exista unul), dar aparent confirmă locaţia ca o versiune fictivă a oraşului american Los Angeles.
Probabil numit Los Puerta, jocul este deocamdată privit prin ochii unui singur personaj, astfel că nu se ştie încă dacă vor exista mai mulţi eroi jucabili (ca în DLC-urile pentru GTA IV, unde se putea alege dintre Niko Bellic, Johnny Klebitz sau Luis Lopez. Evident, nu există nicio indicaţie legată de o prezumtivă dată de lansare, dar dacă luăm în considerare declaraţii anterioare ale celor de la Rockstar, trebuie să ne aşteptăm la ceva cu adevărat special.
Oricum, cei la Rockstar au experienţă cu redarea virtuală a Los Angeles-ului pentru că au lucrat deja pentru L.A. Noire, în Midnight CLub, dar şi în versiunea Los Santos din GTA: San Andreas.
Leave a comment
Nu e Los Santos?